„Când s-au fost spus îngerii” – în slova Traianului Vasilcău

de Cristian NEAGU

În istoria poeziei odice europene, n-au lipsit efracţiile stilistice cu influenţe din partea imnurilor pindarice care treceau drept ode. Astfel de poezii, în care atitudinea odică se suprapune atitudinii enunţiative, sunt cuprinse între copertele volumului semnat de Traian Vasilcău, „Când s-au fost spus îngerii” (Ed. Epigraf SRL-2009) Ar însemna să ignorăm pe de-a-ntregul esenţa limbii literare, dacă am crede că ea se poate angaja într-o întrecere. Imaginile apar din inspiraţia poetică în limbajul literar, nu numai ca rotunjire a obiectualităţii respective. Denumirea de „limbă bogată în imagini” este folosită destul de des în afara beletristicii, iar Traian Vasilcău ne confirmă faptul că regulile dau operei de artă forma, (perfectă, sau mai puţin perfectă) într-un conţinut stilistic diferit de cel semnificativ: „Vecia în mine lucrează./Simt c-ajunge-oi un psalm fără seamăn/În câmpia iubirii de Tine-nflorit.”  (Psalm înflorit, p.5) „Cerescu-acordeon şi-a luat vacanţă,/Cu-n fir de iarbă, înmuiat în stea.” (Alai poetic, p.6).

În aparenţă ne-am abătut de la analiza după metoda istorico-spirituală de interpretare a unei opere oarecum izolate, totuşi putem distinge cele două teze impuse creaţiei: interpretarea exclusiv istorico-spirituală şi cea istorico-problematică. Între avantext şi textul poetic finit, se situează diferitele faze ale execuţiei, procesul variantelor sau cel de convertibilitate procentuală a materiei poetice: „Văd sunetul,aud lumina/ […] Lumina-i sunet şi-i lumină/ Tot sunetul nins cu mister.” (Surpările fiinţei, p.5) după cum: „Ochii tăi sunt izvoare de iubire,/ Înveşnicesc pe tine, Pustiire.” (Sfatul cuvintelor, p.6) sau: „Lumină arde-te – s-ajungi Lumină.”  (Ceaslov, p.18) „Autograf las veşniciei/ Acest poem cărunt de cer.” (Psalm, p.19) „Am rămas Tu-ului Eu./ Sufăr de Tu, Tu-ul mi-i Eu.” (Zumzetul tăcerii, p. 22-23).

Continuă lectura

Reclame