„Infracţiunea de a fi” Adrian Păunescu – 2

de Cristian NEAGU

– Partea a II-a

Într-un articol din revista 22 (10 martie/2004) fără prea mare efort, observăm strădania distinsei Carmen Muşat, scriitoare prolifică dar şi critic literar,  de a aşeza, – ca într-un joc  puzzle – piesele denigrării păunesciene, chiar dacă acestea sunt, de cele mai multe ori, nepotrivite formei adevărului. Vom da citatului câteva concluzii susţinute cu înverşunare într-un echilibru tremurând, – de scurtă durată – potrivite lui Adrian Păunescu precum „nuca-n perete,” sub semnătura  sus menţionatei: „Deşi a debutat ca un poet autentic la începutul anilor 60, Adrian Păunescu a devenit ulterior un jalnic versificator,  (aducem la cunoştinţă că în 1973 primeşte distincţia Ordinul Crucea Germaniei pentru poezie, iar dacă ni se permite o paralelă, mentorul domniei-sale Carmen Muşat, respectabilul Mircea Martin, a fost distins cu Premiile U.S.R. în 1969, 1974, şi 1981, secţiunea critică literară, iar  Adrian Păunescu, obţinea Premiile aceleiaşi U.S.R. în 1968 – 1971, secţiunea poezie; interesant este faptul că la acea vreme  Mircea Martin, conducătorul cenaclului Universitas, nu împărtăşea convingerile de astăzi ale doamnei Doctor în Filologie <din 2001> – n. n.) poet de curte înainte de 1989, (recomandăm a se studia poezia sa de atitudine, comparativ cu ceilalţi poeţi optzecişti, şi chiar de mai înainte, parţial regăsindu-se în prima parte a temei pe care o dezbatem – n. n.) Din rafinată subtilitate menită să convingă, totuşi cuprinde preventiv în paranteză, următoarele: (cu rare izbucniri de conştiinţă, rapid reprimate)  (chiar şi rare, – dar destul de tăioase – avem un alt exemplu de atitudine mai riscantă?… <nu înţelegem însă cine reprima rapid izbucnirile de conştiinţă> – n. n.) animator de cenacluri itinerante, (deşi a plătit tribut, susţinând această formă a actului de cultură, prin a i se dezmembra familia, totuşi dna filolog conchide : „…dispus să facă din propria viaţă un spectacol mediatic”  – n .n.)   promotor de marcă al culturii de amatori pe care îi populariza în timpul regimului comunist, într-o emisiune-maraton intitulată populist <Antena vă aparţine>  (din promovarea aşa-zisei culturi de amatori, au urcat pe piedestalul afirmării, formaţiile: Phoenix, Iris, Voltaj, Holograf, Curtea veche; apoi, Mircea Vintilă, Florian Pitiş, Gil Dobrică, Vali Sterian, Ducu Bertzi, George Nicolescu, etc…etc; nu avea rost să-i promoveze pe Patapievici, Pleşu, Liiceanu, Manolescu, nume grele, dar frumos „aliniate” la acea vreme;  cât priveşte titulatura emisiunii, e ca şi cum am vorbi despre „vinovatul fără vină” – n. n.) realizator egolatru şi egocentric de interminabile emisiuni TV. (în perioada comunistă, TVR-ul ne oferea – după cum se ştie – „interminabilele” 2h şi 40` zilnic, iar după 1990, migrena păunesciană a dnei. Muşat, putea fi vindecată din… telecomandă – n. n.).

Distinsa Carmen Muşat, face dovada că a citit selectiv poezia lui Adrian Păunescu, – între lectura activă şi cea pasivă – alegând, ceea ce o va ajuta să expună polemica de interpretare psihologistă, fapt pentru care, ne permitem a-i reaminti că în lectura activă, după descoperirea straturilor structurale ale obiectului reprezentat, se stabilesc corelatele intenţionale în determinarea procesului psihic intim; (după cum îl putem determina şi pe cel al criticului…n.n.) Aşadar: „Temperament de Nae Girimea, deghizat în versificator de ocazie, (off, ce mai roade invidia… şi când te gândeşti că „Repetabila povară” devenise Imn spiritual; n.n.) autor de obscure poeme într-un vers (ca acest, Gata de luptă: „Vertical, orizontal, nechezatul unui cal!” )  (cui credeţi că i se potriveşte în cazul de faţă? n.n.) gata oricând să sufere în faţa naţiunii în numele căreia poartă „bătălii” la televizor (desigur, mai sunt români „infestaţi” de românism, care nu vor accepta „simbria” renegării acestuia; n.n.) Adrian Păunescu se vede pe sine ca autor predestinat unei posterităţi măreţe,(se pare că în anul de catedră de la Amsterdam, 1997-1998, Carmen Muşat a predat literatura română fără a cita din „definiţiile” lui Nichita: <dacă orice poet adevărat n-ar crede despre sine că este cel mai mare poet, ar fi o farsă şi o minciună tot ceea ce scrie dânsul> – Fiziologia poeziei, Ed. Eminescu 1990, p.559, alin 2, n.n.) capabil să nemurească, în opera sa, orice biet muritor ce-i intră în viaţă  („bietul muritor,” pentru mulţi poeţi, a însemnat inspiraţie la poezia socială faţă de care, unii fac alergie. Mari critici, enunţători ai doctrinelor literare, au constatat că deosebit de relevantă pentru psihologia artistului pare a fi, în acest context, tocmai valoarea socială a sacrificiului „bietului muritor.” Totul porneşte de la „butucul viţei de vie românească” simbol al transmiterii de rod nealterat, după cum, libertatea spiritului se afirmă în aplicarea integrală a sufletului, şi n-ar trebui să ne fie cu supărare; n.n.) Cum altfel putea să fie portretizat Adrian Păunescu de către redactorul-şef de la Observatorul cultural, când aflăm cu încântare că este şi membru fondator al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii? Ne aşteptam să fie abordată tema adevărurilor poetice, cu un aşa specialist la îndemână… căci,  cele cauzate de conformitatea lor cu realitatea, sunt şi parte integrantă a lumii proprii poetului, o adevărată lume în lume; o lume a conştiinţei în impactul cu lumea înconjurătoare. Dar… asupra spiritualităţii contemporane, misiunea-i misiune! Studiul teoretic al artelor e cu totul altceva, mai cu seamă analiza structurii poesferei, când teza  ce confirmă un dr. filolog se intitulează, „descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească.” (sic!)

        Vom încheia dezbaterea noastră cu un citat din concluziile lui Nichita Stănescu asupra criticii literare tendenţioase, demn de învăţat pe de rost: ( n-ar strica, nici în cazul protagonistei noastre; n.n.) „M-a interesat critica literară. La început. Mai ales cea de încurajare. M-a interesat şi critica în care am fost contestat, şi aceea care m-a minimalizat, exacerbat. Când scriu, nu cu gândul la critică scriu. Mai sunt şi critici care se doresc <directori> ai literaturii, ai spiritualităţii noastre.” (Fiziologia poeziei, Ed. Eminescu 1990, p.568, alin 3).

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s