FLOAREA FLORILOR

desen de Adina CRISTICĂ

desen de Adina CRISTICĂ

de Const. MIU

                                           

Slavă Ţie, Maică-Floare,

Din Grădina lui Iisus,

Azi, e zi de sărbătoare –

Cu Iubire de nespus!

              Continuă lectura

Reclame

Cred

de Marion MANOLESCU

(din volumul în pregătire – PRO-VERBE)

“Paiul cât de mic

 îşi are umbra lui”

  

 

                  Umbra mea

                  fără umbra ta

                  -zbor fără

                  aripi-

 

                  Umbra ta fără

                  umbra mea

                  -fântână

                  cu apă

                  amară-

                  şi mi-ar plăcea să cred

                  că eşti

                  umbra lui Dumnezeu

                  adunată
                  la picioarele mele

 
  
 Continuă lectura 

„Infracţiunea de a fi” Adrian Păunescu – 2

de Cristian NEAGU

– Partea a II-a

Într-un articol din revista 22 (10 martie/2004) fără prea mare efort, observăm strădania distinsei Carmen Muşat, scriitoare prolifică dar şi critic literar,  de a aşeza, – ca într-un joc  puzzle – piesele denigrării păunesciene, chiar dacă acestea sunt, de cele mai multe ori, nepotrivite formei adevărului. Vom da citatului câteva concluzii susţinute cu înverşunare într-un echilibru tremurând, – de scurtă durată – potrivite lui Adrian Păunescu precum „nuca-n perete,” sub semnătura  sus menţionatei: „Deşi a debutat ca un poet autentic la începutul anilor 60, Adrian Păunescu a devenit ulterior un jalnic versificator,  (aducem la cunoştinţă că în 1973 primeşte distincţia Ordinul Crucea Germaniei pentru poezie, iar dacă ni se permite o paralelă, mentorul domniei-sale Carmen Muşat, respectabilul Mircea Martin, a fost distins cu Premiile U.S.R. în 1969, 1974, şi 1981, secţiunea critică literară, iar  Adrian Păunescu, obţinea Premiile aceleiaşi U.S.R. în 1968 – 1971, secţiunea poezie; interesant este faptul că la acea vreme  Mircea Martin, conducătorul cenaclului Universitas, nu împărtăşea convingerile de astăzi ale doamnei Doctor în Filologie <din 2001> – n. n.) poet de curte înainte de 1989, (recomandăm a se studia poezia sa de atitudine, comparativ cu ceilalţi poeţi optzecişti, şi chiar de mai înainte, parţial regăsindu-se în prima parte a temei pe care o dezbatem – n. n.) Din rafinată subtilitate menită să convingă, totuşi cuprinde preventiv în paranteză, următoarele: (cu rare izbucniri de conştiinţă, rapid reprimate)  (chiar şi rare, – dar destul de tăioase – avem un alt exemplu de atitudine mai riscantă?… <nu înţelegem însă cine reprima rapid izbucnirile de conştiinţă> – n. n.) animator de cenacluri itinerante, (deşi a plătit tribut, susţinând această formă a actului de cultură, prin a i se dezmembra familia, totuşi dna filolog conchide : „…dispus să facă din propria viaţă un spectacol mediatic”  – n .n.)   promotor de marcă al culturii de amatori pe care îi populariza în timpul regimului comunist, într-o emisiune-maraton intitulată populist <Antena vă aparţine>  (din promovarea aşa-zisei culturi de amatori, au urcat pe piedestalul afirmării, formaţiile: Phoenix, Iris, Voltaj, Holograf, Curtea veche; apoi, Mircea Vintilă, Florian Pitiş, Gil Dobrică, Vali Sterian, Ducu Bertzi, George Nicolescu, etc…etc; nu avea rost să-i promoveze pe Patapievici, Pleşu, Liiceanu, Manolescu, nume grele, dar frumos „aliniate” la acea vreme;  cât priveşte titulatura emisiunii, e ca şi cum am vorbi despre „vinovatul fără vină” – n. n.) realizator egolatru şi egocentric de interminabile emisiuni TV. (în perioada comunistă, TVR-ul ne oferea – după cum se ştie – „interminabilele” 2h şi 40` zilnic, iar după 1990, migrena păunesciană a dnei. Muşat, putea fi vindecată din… telecomandă – n. n.).

Continuă lectura

„Infracţiunea de a fi” – Adrian Păunescu

de Cristian NEAGU

– Partea I –

 

Motto:

 „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce

   cel dintâi cu piatra.”

                           (Evanghelia după Ioan, 8, 1-11)

Aş putea fi întrebat, – bănuit de nostalgia trecutului – dacă nu cumva, alegându-mi ca temă portretizarea omului de cultură, Adrian Păunescu, încerc subtil reabilitarea controversatei sale personalităţi, (de care în mod sigur nu are nevoie) găsindu-mă eu, un condeier abia afirmat, să aduc cu mult după al doisprezecelea ceas, atenţiei publice, aspecte deja cunoscute, riscând inutilitatea efortului… Ei bine, după mulţi ani de aşteptare, consider că am o datorie morală prin faptul că am fost cândva discipolul acestui geniu rebel, să fac cunoscut ceea ce nu s-a spus până acum despre structura sensibilităţii native a domniei-sale, a operei, şi a preţului plătit pentru acestea, dar nu înainte de a-i întreba la rândul meu pe înverşunaţii săi polemişti, cât de bine îl cunosc prin, dar mai ales dincolo de cărţile sale?  A fost – aşa cum se spune – poet de curte? Lingău comunist? Ce se ştie despre viaţa lui personală? Desigur, a deranjat pe mulţi când a devenit fenomenul Păunescu, dar mai ales atunci când s-a prevăzut că istoria literaturii, (nu cea manolesciană sau ştefănesciană, ci una nepărtinitoare)  îl va aşeza lângă zei, numindu-l Pontifex Maximus al deceniului `75 -`85. Da domnilor, din acest motiv s-a reuşit „glorios” instalarea unei psihoze menite să diminueze acest fenomen, şi să menţină presupunerea ca şi realitate în prizonieratul efectului denigrator, convingându-mă astfel că spiritul dâmboviţean bazat pe criteriul: „n-am văzut, dar aşa vorbeşte lumea,” funcţionează perfect, mai ales când conceperea unei astfel de practici aparţine câtorva „confraţi” ai săi, încadraţi corespunzător normelor impuse de fostul regim, dar care după 1989, au dat în brânci să îmbrace convingătorul veşmânt al disidenţei, plesnind apoi pe ici, pe colo, de atâta filozofie capitalistă, în timp ce el, acelaşi Adrian Păunescu, rămas consecvent convingerilor sale, ne demonstra, –  trăind cu demnitate conjunctura nefavorabilă vieţii, – care este diferenţa dintre poziţia de drepţi şi cea verticală.

Continuă lectura

Picături de viaţă – 3

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Piese de puzzle

Viaţa… ce este viaţa?!!!… Nu cred că ştiu cum să răspund la această întrebare… nu cunosc mai nimic din Marele Plan Divin. Cunosc doar faptul că aceasta are suişuri şi coborâşuri. Noi, oamenii suntem protagoniştii acesteia şi ne executăm pe zi ce trece şi asta doar din cauză că nu ştim ce avem de făcut pe astă lume. Aşa că neavând sarcini trasate în clar referitor la această problemă ne-am apucat să distrugem planeta sistematic… o…ho…ho şi încă cu ce râvnă, de parcă acesta ne-ar fi ţelul.

De fapt ar trebui sa fim ca nişte pioni dintr-un joc imens de şah în care să ne luptăm să distrugem edificiul colosal al maleficului. Dar noi nu am făcut asta, ba mai mult, ne-am aruncat armele sufletul şi simţurile sau mai bine spus le-am vândut unui neguţător de suflete, pentru ce?… cum să nu ştim răspunsul la astă întrebare… pentru accesorii… arme cu praf de puşcă sau şi mai puternice cu focoase nucleare. Aşa mulţi dintre noi s-au vândut părţii malefice. Rolul nostru era aşa cum am mai spus de pioni într-un joc de şah… ori ca nişte piese de puzzle care aranjate fiecare la locul său ar fi jucat rolul în marele plan divin şi ar fi întregit imaginea. Păcat. Toate acestea nu s-au întâmplat. Precum efemeridele ne-am intersectat cu viaţa şi ne luptăm fără discernământ şi fără inimă să o distrugem. Poate când ne vom reîntoarce vom reuşi să îndreptăm greşelile trecute…

Continuă lectura

REGRETE DE STIHUITOR

de Doru Ion LAZĂR

Desigur, v-am ucis vremea trecută

Cu viaţa mea şi ce-am ales din ea,,,

De-aceea, înstrunez altă lăută,

Că, poate, mai salvez pe cineva!

…………………………………….

 

Eu ştiu că stihuitul nu e joc,

Pe care-l joci vrând să te sinucizi,

Cu-n pic de HAR, dar… foarte mult noroc,

Portiţa NEMURIRII o deschizi

Şi te strecori prin ea, aşa cum eşti,

Cu Bune şi cu Rele, deopotrivă,

PITIC sau URIAŞ, ca în poveşti,

Te-nhaţă mâncătorii de… colivă;

Ei te-au mâncat” şi cât ai fost în viaţă

Şi mort va trebui să te frămânţi,

Să dai din coate, să ajungi în faţă

……………………………………..

 

Continuă lectura