noi poeme de TRAIANUS (Traian VASILCĂU) – Chişinău
Rănită , zace-n drum durerea,
Odaie-n trupu-mi îi voi face,
Tăcerea-i graiul care-i place,
Preaplînsul meu i-i mîngîierea.
A ruginit privirea Morţii,
Moare-n curînd şi-mi este teamă
Că fără ea, prin taina bolţii
Te-oi căuta zadarnic, Mamă!
XXX
Sunt angajat de Timp să fiu Uimire,
Muncesc fără contracte, permanent,
Timpul mă crede că sunt consecvent
Şi-mi dă salar felii de amintire.
Sunt angajat de Timp să fiu Tăcere,
Chiar sunt tăcerea pe care-o visez,
Poemele-mi sunt scrise de Durere,
Eu, cu acordul ei, doar le semnez.
Produc metafore în orice zi,
Hulit de-al scribilor comportament,
Lucrarea mea nu are cînd sfîrşi
Şi-n ciuda lor nu trece-n faliment.
XXX
Femeia intra să se scalde în rîul de lacrimi,
Ea înota frumos prin ochii mei,
I se-aşezau pe umeri porumbei
Veniţi din lumea pîrjolitei datini.
Femeia se juca, hohotind, cu valurile înlăcrimate,
Ea era atît de frumoasă că seara
Nu dorea să mai plece privind-o cu nesaţ,
XXX
Prinţ neluminii, Voievod avan
Tăcerilor rodind căinţe coapte,
Nu sunt român de nu-s basarabean,
Îngenuncheat, să mă ridic din coate.
De mii de ani mi-i dat,spre-a nu-l muri,
Pămîntul, să-mi îngrop în el preaplînsul.
Odihnă cît un veac îi pot cerşi,
Dar mai e timp sub cer, crede şi dînsul.
Dezmoştenit de moarte, ca de-un vis,
Mă-nsingur, mînc tarine cu tristeţi
Şi-s fericit în ţara de asceţi,
Prin care umblu ca prin paradis.
E toamnă-n oase, vieţii dar promis
Rămîn să-i fiu. Ferice mi-i tortură
Privirea ei cu vulturi fără ură
Ducînd Carpaţi pe umeri,într-adins,
Şi crinii veşniciilor pe gură.
Macii ireproşabili
Macii ireproşabili încing hora
Sub zariştea de Dumnezeu pictată,
Timpul oprit în loc e-al tuturora,
Timpul curgînd e fără de durată,
Parcă sunt generali, avînd oştire
De prunci înconjurată, ce-şi spun grîuri.
Macii ireproşabili încing rîuri,
Prin care păsări mînă coviltire.
METAMORFOZE 