Durerea de tine

de Cristian NEAGU

 

 

 

Am obosit de-atâtea întâmplări

Iar calea vieţii mi s-a-ngustat prea mult,

Coexistând în replici şi ample remuşcări

De tot ce-am fost, cum astăzi nu mai sunt.

 

Odaia mi-i strâmtă iar versul mă doare,

Încerc să m-adun spre a fi total;

Prin fereastră însă, tânjind după soare,

Văd mugur târziu ce moare pe ram.

Mă văd pe mine întârziat, sosit

Când tocmai tu plecai, şi-abia te-am atins…

De gât, o gheară mă strânge cumplit

Printre secate  lacrimi… în sufletul ucis.

 

Biciuie ploaia-n şuierat de vânt

Fereastra, prin care îmi cer adăpost

Gânduri cu tine, gânduri de demult,

Doamne, şi ce plouă, peste tot ce-a fost!

 

Aş vrea să-mi vii furtună cu fulgere în mâini

Cu stele-n priviri, şi trup de vânt,

Cu sâni de nor, tulburător de plini,

Ca să mă dai pieirii nocturnului sărut.

 

Aş mai vrea iubito, să-mi fii noapte bună

La insomniile hulpave de vis,

Sau fii mai bine, ploaia nebună,

Şi stinge-mă-n acceptul nepermis.

 

 

 

 

Ultima noapte

 

Nu bănuieşti că mâine va trebui să plec,

Ba chiar mă dezmierzi, şi mă alinţi în şoapte

Cum niciun semn, al clipelor ce trec

Nu-ţi prevesteşte ultima noastră noapte.

 

Fă Doamne posibilă clipa eternă,

Transferând în ea ultima noapte,

Când ne mai unim chipuri pe pernă,

Până când zorii ne vor desparte.

 

Păstrează-ne Adam şi Evă, trupuri

Imortalizate în dulcele păcat,

Şi-ascunde-ne printre diverse lucruri,

Unde nu duce mintea, a se fi umblat.

 

Lasă-ne acestei nopţi înrămaţi pe veci,

(căci ce este bun, n-ai dăruit prea mult),

Să ne iubim în aşternuturile reci

A ultimei nopţi, ce suspină  vânt.

 

Crapă de zori inima-mi rănită

Iar sfâşierile lăuntrului mi le depun

În lacrimile mari, din fiece orbită;

E ultima noastră noapte…şi nu pot să-i spun.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s