PORTOFELUL

de Const. MIU

Din pricina greutăţii, plasticul sacoşei se întinse tare-tare, iar băiatul se trezi cu „mânecile maieului” fluturând ca nişte bretele rupte, în timp ce pe jos se împrăştiase maculatura, adusă pentru acţiunea din şcoală, de colectare.

– Ce dracu’ ai făcut, mă, Cristi! se răsti diriginta, dând cu piciorul la o carte. Dacă ne vede stăpâna, o să ne pună să măturăm şcoala, zise ea fals sentenţios.

Diriginta clasei a XII-a B convinsese elevii să aducă maculatură, aşa cum făcea şi ea, şi le promisese că dacă şi anul acesta or să iasă pe primul loc, va solicita direcţiunii un calculator pentru clasă. Privind băiatul care se apucase să strângă maculatura împrăştiată, se mai linişti. Se aplecă şi ridică o carte: era cea la care dăduse cu piciorul. O luă şi după ce o lovi de podul palmei stângi, privi poza de pe copertă.

– Dacă află domnu’ Zer că l-ai dat la maculatură, o să treci la mate, când o mai fi bunica fată mare! se sperie femeia.

Cu cele şase volume de versuri publicate (o bună parte fiind scrise pe vremea când era o „sugativă notorie” – cum spunea lumea în târg), Dima Zer se credea poet, mai cu seamă de când se lăudase, arătând la cunoscuţi revista, îi răspunsese Constanţa Buzea, la rubrica Post restant a României literare, şi care îi publicase, spre încurajare, trei poezii. El uitase să precizeze însă că la revistă scriau tineri novice, care aşteptau din partea unei voci autorizate cuvinte de susţinere. Invitat sau nu, participa conştiincios la toate acţiunile Filialei USR, deşi nu era membru. Îşi dorea să fie primit, mai cu seamă că trecut binişor de 55 de ani, se gândea să-şi rotunjească pensia şi cu „suplimentul” primit de la Uniune. De aceea, nu scăpa ocazia să dea „cotizaţia” (ia, acolo, două-trei sticle de „uischiane”) unuia din „veteranii” filialei, ca să pună o vorbă bună pe lângă boss. Nicolae Motroc îi fusese şi redactor de carte la toate volumele publicate şi acceptase bucuros „micile atenţii”, promiţând, de fiecare dată, că va vorbi personal cu domnul Petcu, „Numa’ să nu baţi din palme şi să dai din pinteni, că de nărăvaş – te ştiu cum eşti –, da’ ţine cont că nu-i place!”, a mai avertizat bătrânul.

Cu un teanc de reviste în braţe, tânărul se apropie de dirigintă şi-i şopti:

– Nu cred că ştiţi, doamnă, de ultimu’ „recital” dat de poetu’ zero!…

– Ha-ha-ha! râse zgomotos femeia, ca apoi să ducă repede mâna la gură şi, privind în jur, să vadă nu cumva a fost auzită şi văzută de careva, întrebă misterios:

– Cine-a mai scornit-o şi p-asta?

– Da’ toată lumea ştie că i se spune aşa: poetu’ zero. I-am auzit pe ăia mai mari, din anii anteriori… Când l-am întrebat pe unu’, mai întâi a început să recite: „Banca era acolo…/ În parcul cu nimeni, / doar eu şi crângul cu păsări.” „Ai înţeles, fratello, ceva?” , şi, fără să aştepte răspuns, a adăugat repede: „Nici eu!”… Cică    i-ar fi zis unuia, la clasă: „Domnule, eşti un zero absolut, cum ştiu că zici că e poezia mea neînţeleasă de voi ăştia – generaţia maneliştilor –, care nu mai citiţi nimic şi vă uitaţi doar la filme decoltate, după ce adorm babacii!”

Diriginta îl apucă de braţ şi întrebă:

– Ce ziceai de ultimu’ „recital”… A mai venit la clasă „aghezmuit”?

– Nu, doamnă. S-a lăudat că are o nouă muză… La teză, semestru’ trecut, a pus scaunu’ pe catedră, s-a urcat pe el şi a început „să verse din el ultimele aberaţii” – cum spune colegul meu, Cosmin.

– O să pun problema-asta în primu’ consiliu profesoral! Promise femeia. A luat-o razna, paranoicu’-ăsta. Se crede mare poet naţional-local şi vezi, dragă, Doamne, lumea nu-l înţelege! râse ea cu poftă.

– Cosmin are dreptate. Zice că profu’ face parte din „galeria poeţilor clasici contemporani, din întâmplare încă în viaţă”…

– Ce bei, dom’le? se interesă Dima Zer, după ce-i întinse cartea, cu autograf, invitatului său.

– O cafea.

– Ai, dom’le, eu vorbesc serios. Ce bei? insistă Zer.

– Da’, ce, cafeaua se mănâncă?

– Dom’le Mironescu, înţeleg că dumitale-ţi place ironia, dar acu’ nu e cazu’, avertiză cel care voia să facă cinste. Eşti invitatu’ meu, vreau „să ud” şi eu cartea-asta, pe care tocmai am scos-o, păru omul a explica. Săptămâna viitoare, lansez volumu’ şi eu am nevoie de dumneata, să-l prezinţi, ce nu pricepi!?… I-am invitat şi pe Motroc şi Petcu, de la Filială, să vadă că noi avem activitate culturală în urbea noastră, cu toate că pe ăştia îi interesează mai mult partea a doua – masa şi dansu’…

„Aaa, d-asta e aşa mieros maestro! Îşi spuse Costin Mironescu. „Ia, să vedem, ce-a mai debitat onorabilul?” Şi se apucă să răsfoiască volumul, citind la întâmplare, vrând să pară absorbit de lectură.

– Merge un uischian! se înveseli Dima Zer, văzând că invitatul său pare interesat de creaţiile sle.

– O lacrimă! preciză Mironescu.

– Ei, cum o lacrimă?! se supără omul. Măcar o sută de grame-acolo…

– Nu, domnule! opri Mironescu. Am spus o lacrimă, făcu el, arătând cu degetul spre colţul ochiului… Lacrima lui Ovidiu

– Ei, se vede că-l iubeşti pe dom’ Petcu! se minună Zer… Două lacrimi d-ale lu’ Ovidiu! comandă el ospătarului.

Pentru că văzu preocuparea pentru lectură a omului din faţa sa, îşi aprinse o ţigară, tuşi scurt şi continuă rugător:

– Poate scrii ceva despre cartea-asta şi trimiţi cronica la revistă, la dom’ Petcu… O să vezi că e plină de semnificaţii! avertiză poetul, cu emfază. Ştii, eu aicea am vrut să iniţiez cititorul în filosofia timpului, aşa cum îl simt şi-l înţeleg eu… Pentru că, vezi dumneata, dom’le, sunt două chestii diferite: una e ce vede şi ce simte eul meu intim şi alta ce receptează eul exterior, se pregăti să peroreze el, semn că avea lecturi proaspete şi găsise prilejul de a arăta că mai şi citeşte filosofie.

– Nu te supăra, domnule Dima, dar e bine să-i laşi pe alţii să spună ce-ai vrut dumneata să transmiţi cititorului sau… prin ce n-ai vrut să-l iniţiezi! spuse Mironescu plictisit de aroganţa preopinentului său. Ştii unde e greşala?… Dumneata nu stai în spatele cititorului şi, văzând la ce poezie a ajuns, te-apuci să-i explici anume ce-ai vrut să spui de fapt! Adică, dacă e vorba de eul intim sau cel exterior – aşa cum pretinzi. Vorba lui Tudor Vianu: comunici, nu te comunici !… Gândeşte-te că ai putea avea o sută, o mie de potenţiali cititori: doar n-oi vrea să mergi la fiecare şi să-i explici, să-i faci comentariul fiecărei poezii!?… Crezi că se gândeşte cineva, când citeşte, la cele două categorii de euri (nu alea din alimente!) sau crezi că toată lumea a citit, ca dumneata, Aristotel sau Platon?… Dacă te pretinzi poet adevărat, nu te crampona de explicaţii: fiecare ar trebui să se recunoască prin ceea ce citeşte. Aşa câştigi simpatia cititorului şi-l faci să se intereseze de scriitura dumitale!

– O clipă! avertiză Dima Zer, ridicând arătătorul… Ţi-era dor, iubi? Întrebă el la mobilul care tocmai sunase. Uite, ce să fac… sunt cu domnu’ Mironescu, da… cu el… şi când a văzut cartea, de frumoasă ce-i, i-a dat o lacrimă (face cu ochiul), adică i-am dat o lacrimă… De-a lu’ Ovidiu… Nu, dragă, dom’ Petcu nu e cu noi. O să fie săptămâna viitoare, când o să vii şi tu, să mă susţii, când facem lansarea… Daaa, o facem aşa, pe la sfârşit, cred că sâmbătă… Uite că şi domnu’ Mironescu a dat aprobativ din cap. E bine sâmbătă… Ca să ştii… Cum de ce? Ca să fii freş… Să ştii că mi-e dor… Sigur-sigur!… Daaa, mi-e dor de virginitatea tăcerilor tale!… P-alea numai eu le iubesc!… Acu’ te las, că se supără invitatu’ meu (face iar, conspirativ, cu ochiul)… Adică nu, cum o să te las? Te mai vreau… Da, dragă, ştiu: e alegerea ta – muză pentru volumu’ următor… Da… Pupici foarte mici !

– Noua muză, de care-mi tot vorbeai?

– Da, dom’le, e cu ochii pe mine, mai ceva ca pe butelie! Se lădă Dima Zer.

– Ştii ceva! zise morocănos poetul, căutându-se prin buzunare. Ştii ceva?… Extraordinaaar! răbufni el. Fir-ar al dracu’, dom’le, nu mi-am luat bani la mine! dădu nevinovatul din umeri. Ştii ceva: plăteşte dumneata, şi data viitoare fac eu cinste!… Da’, când te sun, să-mi aduci aminte să iau şi portofelu’… 

– Ce bei, dom’le? se interesă Dima Zer, după ce-i întinse cartea, cu autograf, invitatului său.

– O cafea.

– Ai, dom’le, eu vorbesc serios. Ce bei? insistă Zer.

– Da’, ce, cafeaua se mănâncă?

– Dom’le Mironescu, înţeleg că dumitale-ţi place ironia, dar acu’ nu e cazu’, avertiză cel care voia să facă cinste. Eşti invitatu’ meu, vreau „să ud” şi eu cartea-asta, pe care tocmai am scos-o, păru omul a explica. Săptămâna viitoare, lansez volumu’ şi eu am nevoie de dumneata, să-l prezinţi, ce nu pricepi!?… I-am invitat şi pe Motroc şi Petcu, de la Filială, să vadă că noi avem activitate culturală în urbea noastră, cu toate că pe ăştia îi interesează mai mult partea a doua – masa şi dansu’…

„Aaa, d-asta e aşa mieros maestro! Îşi spuse Costin Mironescu. „Ia, să vedem, ce-a mai debitat onorabilul?” Şi se apucă să răsfoiască volumul, citind la întâmplare, vrând să pară absorbit de lectură.

– Merge un uischian! se înveseli Dima Zer, văzând că invitatul său pare interesat de creaţiile sle.

– O lacrimă! preciză Mironescu.

– Ei, cum o lacrimă?! se supără omul. Măcar o sută de grame-acolo…

– Nu, domnule! opri Mironescu. Am spus o lacrimă, făcu el, arătând cu degetul spre colţul ochiului… Lacrima lui Ovidiu

– Ei, se vede că-l iubeşti pe dom’ Petcu! se minună Zer… Două lacrimi d-ale lu’ Ovidiu! comandă el ospătarului.

Pentru că văzu preocuparea pentru lectură a omului din faţa sa, îşi aprinse o ţigară, tuşi scurt şi continuă rugător:

– Poate scrii ceva despre cartea-asta şi trimiţi cronica la revistă, la dom’ Petcu… O să vezi că e plină de semnificaţii! avertiză poetul, cu emfază. Ştii, eu aicea am vrut să iniţiez cititorul în filosofia timpului, aşa cum îl simt şi-l înţeleg eu… Pentru că, vezi dumneata, dom’le, sunt două chestii diferite: una e ce vede şi ce simte eul meu intim şi alta ce receptează eul exterior, se pregăti să peroreze el, semn că avea lecturi proaspete şi găsise prilejul de a arăta că mai şi citeşte filosofie.

– Nu te supăra, domnule Dima, dar e bine să-i laşi pe alţii să spună ce-ai vrut dumneata să transmiţi cititorului sau… prin ce n-ai vrut să-l iniţiezi! spuse Mironescu plictisit de aroganţa preopinentului său. Ştii unde e greşala?… Dumneata nu stai în spatele cititorului şi, văzând la ce poezie a ajuns, te-apuci să-i explici anume ce-ai vrut să spui de fapt! Adică, dacă e vorba de eul intim sau cel exterior – aşa cum pretinzi. Vorba lui Tudor Vianu: comunici, nu te comunici !… Gândeşte-te că ai putea avea o sută, o mie de potenţiali cititori: doar n-oi vrea să mergi la fiecare şi să-i explici, să-i faci comentariul fiecărei poezii!?… Crezi că se gândeşte cineva, când citeşte, la cele două categorii de euri (nu alea din alimente!) sau crezi că toată lumea a citit, ca dumneata, Aristotel sau Platon?… Dacă te pretinzi poet adevărat, nu te crampona de explicaţii: fiecare ar trebui să se recunoască prin ceea ce citeşte. Aşa câştigi simpatia cititorului şi-l faci să se intereseze de scriitura dumitale!

– O clipă! avertiză Dima Zer, ridicând arătătorul… Ţi-era dor, iubi? Întrebă el la mobilul care tocmai sunase. Uite, ce să fac… sunt cu domnu’ Mironescu, da… cu el… şi când a văzut cartea, de frumoasă ce-i, i-a dat o lacrimă (face cu ochiul), adică i-am dat o lacrimă… De-a lu’ Ovidiu… Nu, dragă, dom’ Petcu nu e cu noi. O să fie săptămâna viitoare, când o să vii şi tu, să mă susţii, când facem lansarea… Daaa, o facem aşa, pe la sfârşit, cred că sâmbătă… Uite că şi domnu’ Mironescu a dat aprobativ din cap. E bine sâmbătă… Ca să ştii… Cum de ce? Ca să fii freş… Să ştii că mi-e dor… Sigur-sigur!… Daaa, mi-e dor de virginitatea tăcerilor tale!… P-alea numai eu le iubesc!… Acu’ te las, că se supără invitatu’ meu (face iar, conspirativ, cu ochiul)… Adică nu, cum o să te las? Te mai vreau… Da, dragă, ştiu: e alegerea ta – muză pentru volumu’ următor… Da… Pupici foarte mici !

– Noua muză, de care-mi tot vorbeai?

– Da, dom’le, e cu ochii pe mine, mai ceva ca pe butelie! Se lădă Dima Zer.

– Eu o să mă retrag, dacă nu-i cu supărare, că mai am câte ceva de scris… Mulţumesc pentru trataţie.          

– Ştii ceva! zise morocănos poetul, căutându-se prin buzunare. Ştii ceva?… Extraordinaaar! răbufni el. Fir-ar al dracu’, dom’le, nu mi-am luat bani la mine! dădu nevinovatul din umeri. Ştii ceva: plăteşte dumneata, şi data viitoare fac eu cinste!… Da’, când te sun, să-mi aduci aminte să iau şi portofelu’…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s