Astăzi plouă

de Cristina ILEA

Priveam prin geam cum se prelinge ploaia

Pe sticla sa de călimare,

Cu picături ce adesea deveneau cu timpul

Din ce în ce mai amare.

Iar în mintea mea suna

În constantă rezonanţă,

Cântecul ploii ce cădea

Mereu cu eleganţă.

Astăzi iar plouă,

Plouă şi-n sufletul meu,

Alerg prin labirintul

Cuprinzătorului muzeu.

Primăvara

 

Când floarea mov, regală

Împrăştie, prin lume, al ei parfum înmiresmat,

Primăvara îşi face apariţia în rochia-i de gală,

Un fluture albăstrui, jucăuş, zboară hipnotizat.

Păsările-ş cântă, trilul lor de pace,

Întreaga natură, cu verde se infuzează

Sclipitor, ca să îmbrace,

Pământul ce se reorganizează…

Brusc, adierea de paradis se cristaliza

Imaginea, ca un film fotografic se developa:

Dorea a se imortaliza

Deşi… încet, încet, se estompa.

Început de Toamnă

 

O frunză arămie cade pe pământul

rece, înfrigurat de toamna ce-a venit.

Doar, din când în când, mai trece-n zare,

O pasăre ciudată în zborul ei grăbit.

 

Zâna veştedă, încet pluteşte prin aerul încărcat

De ecoul vocilor celor ce-au fost cândva,

În veşmântul ei din argint brodat

Rugând şoaptele să se oprească.

 

Undeva, în depărtare, doar o umbră se zăreşte,

Iar vântul calm alene se preumblă.

Uşor, uşor începe şi pluteşte

O vagă amintire a verii ce-a trecut… 

 

Primăvara

 

Când floarea mov, regală

Împrăştie, prin lume, al ei parfum înmiresmat,

Primăvara îşi face apariţia în rochia-i de gală,

Un fluture albăstrui, jucăuş, zboară hipnotizat.

Păsările-ş cântă, trilul lor de pace,

Întreaga natură, cu verde se infuzează

Sclipitor, ca să îmbrace,

Pământul ce se reorganizează…

Brusc, adierea de paradis se cristaliza

Imaginea, ca un film fotografic se developa:

Dorea a se imortaliza

Deşi… încet, încet, se estompa.

 

Început de Toamnă

 

O frunză arămie cade pe pământul

rece, înfrigurat de toamna ce-a venit.

Doar, din când în când, mai trece-n zare,

O pasăre ciudată în zborul ei grăbit.

 

Zâna veştedă, încet pluteşte prin aerul încărcat

De ecoul vocilor celor ce-au fost cândva,

În veşmântul ei din argint brodat

Rugând şoaptele să se oprească.

 

Undeva, în depărtare, doar o umbră se zăreşte,

Iar vântul calm alene se preumblă.

Uşor, uşor începe şi pluteşte

O vagă amintire a verii ce-a trecut…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s