SĂRBĂTOAREA REVISTEI – numărul 100

METAMORFOZE – ULTIMA CUCERIRE

de Cristina GAŢACHIU

La sugestia domnului Miu, am decis sa reîncerc sa scriu, deşi n-am mai făcut asta de doi ani şi ceva. Ar trebui să scriu despre ce a însemnat Metamorfoze pentru mine şi mă pregăteam să scriu o poveste lacrimogenă despre o dragoste la prima vedere şi o alergătură cu încetinitorul una în braţele celeilalte (mă refer încă la mine şi la revistă…ca să fie clar). Dar am decis mai bine să descriu cum am ajuns eu să scriu în această revistă; totuşi, nu pot garanta pentru veridicitatea informaţiilor pentru că este posibil ca memoria să-mi joace feste.

            Domnul profesor Miu a aflat despre faptul că eu scriu atunci când eram prin clasa a VII-a. Câştigasem un premiu la Clubul Copiilor Medgidia şi aflase lumea la inspectorat, aşa cum se întâmplă mereu cu lucrurile bune despre care, probabil, discută oamenii la cafea. În aceste circumstanţe, Dl. Miu a aflat de acest premiu şi, eu deţinând şi un nume ce cu greu poate fi confundat, a făcut legătura între eleva de gimnaziu şi redactorul adjunct al revistei Metamorfoze. Ca atare, l-a întrebat pe respectivul redactor adjunct de ce nu a anunţat toată redacţia că deţine una bucată fiică scriitoare. Din cate ştiu, dialogul s-a desfăşurat cam aşa:

 

–    De ce nu ai spus că fiică-ta scrie?

–    Păi, e încă în şcoala generală şi….niciodată nu m-am gândit, sincer să fiu, că s-ar putea ridica la nivelul celor de liceu.

–    Asta înţeleg, dar ai fi putut măcar să-mi aduci câteva texte să le citesc; poate e ceva de capul ei.

 

Aşadar, aşa am ajuns eu la Metamorfoze. Şi aşa am ajuns să colaborez şi cu revista „Amurg sentimental”, aşa am ajuns să particip la anumite concursuri (unde am mai căpătat câte un premiu fugitiv şi nişte experienţă pentru toată viaţa) şi aşa am ajuns să cunosc oameni pe care nu i-aş fi cunoscut niciodată ca simplu elev.

Ştiu că nu este acea poveste ruptă din romanele siropoase ale epocii, dar măcar este adevărată! Ce a însemnat în schimb această poveste…nu se poate afla decât cunoscându-mă personal şi văzând ce fel de om sunt: pentru că această revistă este una care mi-a format personalitatea, cum şi eu i-am format ei personalitatea   de-a lungul atâtor ani de colaborare.

Renaştere

 

Curge lumină

dintre stâncile rănite

de amurgul stelei;

şiroaie din ea

mi se joacă printre glezne,

şi îmi mângâie gamba de ceară.

Ţâşnesc sunete

între iluziile coapte

ce-mi mişună pe şira spinării,

plănuind ambuscada spirituală.

Însă eu, în deplinătatea celor

câteva facultăţi mintale rămase,

mă predau!

Şi asta

pentru a deveni

măcar un colţ de înger.

Concediu

 

Timpul

şi-a luat bagajele

şi a plecat

către o lume mai bună.

A zis că merge-n Spania

la cules de vise

pe care-apoi

trebuie să le traducă.

Şi merge încet, leneş,

nici nu se uită-n urmă,

dar parcă n-are inima să plece de tot

i se pare că ne aude cum plutim în acronie.

Dar se întoarce

şi fuge cu încetinitorul

– aşa cum vedem în filme –

şi-mi sare-n braţe.

– Nu pleci, timpule?

– Nu plec!

Anul ăsta

stelele de la hoteluri

au concediu medical.

 

… „A venit vacanţa

cu trenul din Franţa.”… 

La sugestia domnului Miu, am decis sa reîncerc sa scriu, deşi n-am mai făcut asta de doi ani şi ceva. Ar trebui să scriu despre ce a însemnat Metamorfoze pentru mine şi mă pregăteam să scriu o poveste lacrimogenă despre o dragoste la prima vedere şi o alergătură cu încetinitorul una în braţele celeilalte (mă refer încă la mine şi la revistă…ca să fie clar). Dar am decis mai bine să descriu cum am ajuns eu să scriu în această revistă; totuşi, nu pot garanta pentru veridicitatea informaţiilor pentru că este posibil ca memoria să-mi joace feste.

            Domnul profesor Miu a aflat despre faptul că eu scriu atunci când eram prin clasa a VII-a. Câştigasem un premiu la Clubul Copiilor Medgidia şi aflase lumea la inspectorat, aşa cum se întâmplă mereu cu lucrurile bune despre care, probabil, discută oamenii la cafea. În aceste circumstanţe, Dl. Miu a aflat de acest premiu şi, eu deţinând şi un nume ce cu greu poate fi confundat, a făcut legătura între eleva de gimnaziu şi redactorul adjunct al revistei Metamorfoze. Ca atare, l-a întrebat pe respectivul redactor adjunct de ce nu a anunţat toată redacţia că deţine una bucată fiică scriitoare. Din cate ştiu, dialogul s-a desfăşurat cam aşa:

 

    De ce nu ai spus că fiică-ta scrie?

    Păi, e încă în şcoala generală şi….niciodată nu m-am gândit, sincer să fiu, că s-ar putea ridica la nivelul celor de liceu.

    Asta înţeleg, dar ai fi putut măcar să-mi aduci câteva texte să le citesc; poate e ceva de capul ei.

 

Aşadar, aşa am ajuns eu la Metamorfoze. Şi aşa am ajuns să colaborez şi cu revista „Amurg sentimental”, aşa am ajuns să particip la anumite concursuri (unde am mai căpătat câte un premiu fugitiv şi nişte experienţă pentru toată viaţa) şi aşa am ajuns să cunosc oameni pe care nu i-aş fi cunoscut niciodată ca simplu elev.

Ştiu că nu este acea poveste ruptă din romanele siropoase ale epocii, dar măcar este adevărată! Ce a însemnat în schimb această poveste…nu se poate afla decât cunoscându-mă personal şi văzând ce fel de om sunt: pentru că această revistă este una care mi-a format personalitatea, cum şi eu i-am format ei personalitatea   de-a lungul atâtor ani de colaborare.

 

Renaştere

 

Curge lumină

dintre stâncile rănite

de amurgul stelei;

şiroaie din ea

mi se joacă printre glezne,

şi îmi mângâie gamba de ceară.

Ţâşnesc sunete

între iluziile coapte

ce-mi mişună pe şira spinării,

plănuind ambuscada spirituală.

Însă eu, în deplinătatea celor

câteva facultăţi mintale rămase,

mă predau!

Şi asta

pentru a deveni

măcar un colţ de înger.

 

Concediu

 

Timpul

şi-a luat bagajele

şi a plecat

către o lume mai bună.

A zis că merge-n Spania

la cules de vise

pe care-apoi

trebuie să le traducă.

Şi merge încet, leneş,

nici nu se uită-n urmă,

dar parcă n-are inima să plece de tot

i se pare că ne aude cum plutim în acronie.

Dar se întoarce

şi fuge cu încetinitorul

aşa cum vedem în filme –

şi-mi sare-n braţe.

Nu pleci, timpule?

Nu plec!

Anul ăsta

stelele de la hoteluri

au concediu medical.

 

… „A venit vacanţa

cu trenul din Franţa.”…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s