de Simina LUPU – XII F (LTNB)
Iubitule,
Ai evadat din labirintul umilei mele inimi? Înseamnă că ai atins pragul indiferenţei şi mă doare. Încerc să-mi îmbălsămez gândurile cu mireasma uitării; oare e posibil?
Aş vrea să-mi pierd până şi diafilmul amintirilor cu tine, dar nu pot, căci ţi-am creionat chipul în sufletul meu, ca să-ţi am imaginea de astru pretutindeni.
Nu pot să nu te fac prizonier în gândurile mele, dar ai libertatea să-mi cutreieri visele, transformându-mi nopţile în explozii de euforie. Luceafărul inimii tale nu are scară să coboare la statutul meu de muritoare…
Tu îmi dai forţă poetică să-mi transpun metafora vieţii în „ramă de inimă”, pentru că tu ai fost şi vei rămâne pentru mine o enigmă…
METAMORFOZE 