NEGAREA NEGAŢIEI

de Prof. Dr. Const. MIU

Ion – personajul principal din romanul cu acelaşi nume al lui Rebreanu – îşi defineşte personalitatea în relaţie cu două entităţi: Erosul şi Pământul. Aşa se explică de ce autorul şi-a intitulat cele două volume, unul – Glasul Iubirii, celălalt – Glasul Pământului. De-a lungul celor două volume, protagonistul aude când un glas, când celălalt, inima sa, oricât de încăpătoare ar fi, nu le poate cuprinde pe amândouă.

La început, aflat sub zodia Erosului, Ion o iubeşte pe Florica – fată frumoasă, dar săracă. Însă, el ştie că în lumea satului ardelean, la începutul secolului al XX-lea, cine nu avea pământ era considerat de colectivitate un ins aidoma unui paria. Or, Ion vrea să fie cineva, să fie respectat în sat, nu ca tatăl său, care vânduse pământul, iar banii îi băuse, fapt ce i-l reproşa mai mereu.

Chiar dacă cele două glasuri sălăşluiesc latent în sufletul lui Ion, ele ies la suprafaţă şi se aud, când unul, când celălalt, uneori devorator. Conştient că prin căsătoria cu Florica nu se va putea realiza sub aspect social şi material şi nu şi-ar putea împlini visul de a avea pământ, ca să fie respectat în colectivitatea satului, Ion se vede nevoit să-şi schimbe strategia, negând unul din glasuri – pe cel al Iubirii.

Ascultând de celălalt glas, protagonistul va fura mai întâi câteva brazde din pământul lui Simion Lungu (spunându-şi că acesta nu va cunoaşte că a intrat cu plugul în lotul său), se va încăiera cu acesta şi după ce va ajunge la judecată şi închisoare, îşi va da seama că nu aceasta e calea.

Dominat de cel de-al doilea glas, Ion va pune ochii pe pământurile lui Vasile Baciu şi, profitând de Ana, care îl iubea cu sinceritate, o va seduce. Intrând în posesia zestrei Anei el îşi va manifesta spiritul negativist faţă de socru (după scandaluri şi bătăi – nu numai pe Ana o maltratează, dar se încaieră chiar şi cu Vasile Baciu), dorind de astă dată tot pământul acestuia, căci pentru Ion glasul pământului devenise patimă. De altfel, scriitorul dezvăluie că iubirea pentru pământ îl însoţise pe Ion de mic: îi plăcea să cosească, să ţină coarnele plugului, „să fie veşnic însoţit de pământ” şi de aceea el fugise de la şcoală.

Nu putem înţelege evoluţia acestui personaj şi nici patima lui pentru pământ, dacă nu avem în vedere următorul aspect: Pământul (Geea) este muma care-l naşte sub aspect social şi material. Aici, se cuvine să amintim scena sărutului pământului, ca pe o ibovnică, când devenit stăpânul pământurilor ce fuseseră  ale lui Vasile Baciu, Ion ieşise la câmp să-şi vadă „zestrea” şi s-a minunat, exclamând: „cât pământ, Doamne!”

Realizat material (prin intrarea în posesia pământurilor socrului), mai cu seamă după moartea Anei, Ion se gândeşte să se împlinească şi afectiv, întorcându-se, pe ascuns la Florica, măritată între timp cu George Bulbuc.

În momentul când muma/ ibovnica se simte trădată, ea îl va nega, eliminându-l – paradoxal – prin resorbţie. În cazul celei de-a doua entităţi, Thanatosul se va suprapune Erosului, devenind de astă dată mormântul lui Ion, ilustrând astfel spus-a Scripturii – omul a fost plămădit din pământ şi se va întoarce în pământ. Aceasta este semnificaţia negării negaţiei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s