de Cristian NEAGU
Mi-am privit în urmă surâsul
Printre frescele înegrite de plâns,
Aliniate în cimitirul de timp, prin care visul
Bântuie într-un spaţiu restrâns.
Cerşesc în zdrenţe sentimente pure
La trecători de-o zi prin viaţa mea
Dar nimeni nu se-ncumetă s-adune
În suflet, – cererea – oferta mea.
Mă pierd în furnicarul metropolitan
Tresărind panicat de claxoane
Şi-alerg prin cimitirul de timp, orfan
De sentimentele lumii normale.
CONDIŢIA MORŢII
Mi s-a arătat în vis, frumoasă,
Şi ne-am dat bineţe reciproc,
O neagră mantie cu coasă,
Ce mi-a şoptit chiar şi-un soroc.
Din toate cele câte-au fost,
Din toate cele ce rămân,
Va trebui să îmi fac rost
De împăcare pentru drum.
Voi pune unt-de-lemn şi mir
Pe tainele ce mă apasă,
Când cucuvaiele-n delir
Îmi vor veni stol, la fereastră.
Pustiu şi-mbătrânit de timp
Îmi voi purta poveri de gânduri
Pe drum pieptiş, cu pas sleit,
Împresurat,… izbit de vânturi.
Îngenunchea-voi la o cruce
De secole uitată-n glie,
Şi-n praf de oase îmi voi plânge
O rudă neştiută mie.
Şi voi urla cu pumnii strânşi
Spre demoni ademenitori,
Oglindiţi în ochii-mi plânşi
Când licăr, fulgerele-n nori.
Şi-acum, daţi-vă deoparte…
Lăsaţi tăcutul trubadur
Să fie oaspete de Moarte,
Căci fiecare,… moare singur.
METAMORFOZE 