NEGAREA NEGAŢIEI

de Prof. Dr. Const. MIU

Ion – personajul principal din romanul cu acelaşi nume al lui Rebreanu – îşi defineşte personalitatea în relaţie cu două entităţi: Erosul şi Pământul. Aşa se explică de ce autorul şi-a intitulat cele două volume, unul – Glasul Iubirii, celălalt – Glasul Pământului. De-a lungul celor două volume, protagonistul aude când un glas, când celălalt, inima sa, oricât de încăpătoare ar fi, nu le poate cuprinde pe amândouă.

La început, aflat sub zodia Erosului, Ion o iubeşte pe Florica – fată frumoasă, dar săracă. Însă, el ştie că în lumea satului ardelean, la începutul secolului al XX-lea, cine nu avea pământ era considerat de colectivitate un ins aidoma unui paria. Or, Ion vrea să fie cineva, să fie respectat în sat, nu ca tatăl său, care vânduse pământul, iar banii îi băuse, fapt ce i-l reproşa mai mereu.

Chiar dacă cele două glasuri sălăşluiesc latent în sufletul lui Ion, ele ies la suprafaţă şi se aud, când unul, când celălalt, uneori devorator. Conştient că prin căsătoria cu Florica nu se va putea realiza sub aspect social şi material şi nu şi-ar putea împlini visul de a avea pământ, ca să fie respectat în colectivitatea satului, Ion se vede nevoit să-şi schimbe strategia, negând unul din glasuri – pe cel al Iubirii.

Ascultând de celălalt glas, protagonistul va fura mai întâi câteva brazde din pământul lui Simion Lungu (spunându-şi că acesta nu va cunoaşte că a intrat cu plugul în lotul său), se va încăiera cu acesta şi după ce va ajunge la judecată şi închisoare, îşi va da seama că nu aceasta e calea.

Dominat de cel de-al doilea glas, Ion va pune ochii pe pământurile lui Vasile Baciu şi, profitând de Ana, care îl iubea cu sinceritate, o va seduce. Intrând în posesia zestrei Anei el îşi va manifesta spiritul negativist faţă de socru (după scandaluri şi bătăi – nu numai pe Ana o maltratează, dar se încaieră chiar şi cu Vasile Baciu), dorind de astă dată tot pământul acestuia, căci pentru Ion glasul pământului devenise patimă. De altfel, scriitorul dezvăluie că iubirea pentru pământ îl însoţise pe Ion de mic: îi plăcea să cosească, să ţină coarnele plugului, „să fie veşnic însoţit de pământ” şi de aceea el fugise de la şcoală.

Continuă lectura

FUGAR CE SUNT…

de Cristian NEAGU

Mi-am privit în urmă surâsul

Printre frescele înegrite de plâns,

Aliniate în cimitirul de timp, prin care visul

Bântuie într-un spaţiu restrâns.

 

  

Cerşesc în zdrenţe sentimente pure

La trecători de-o zi prin viaţa mea

Dar nimeni nu se-ncumetă s-adune

În suflet, – cererea –  oferta  mea.

 

Mă pierd în furnicarul metropolitan

Tresărind panicat de claxoane

Şi-alerg prin cimitirul de timp, orfan

De sentimentele lumii normale.

Continuă lectura

Test grilă

de Carmen RADU

numai până la majorat

are nevoie un copil

de părinţi?

părinţii cât au nevoie

de copii lor?

Un răspuns

ca un leagăn                     

al copilăriei

împins numai în sus

de mâna

sufletului tău…

balanţă cu întrebări multe

dar cu un singur răspuns…

Continuă lectura

Design

de Marion MANOLESCU

O dimineaţă

generoasă

îmi umple

buzunarul

cu ocazii pierdute

şi-i simt lumina

fardând cu albastru

conturul gândului

ce-mi trece

prin minte

ostatic

Design

 

Une matinée

généreuse

remplit

ma poche

avec des occasions

perdues

et je sens

comment la lumière

farde en bleu

le contour

de la pensée

qui passe-otage-

par ma tête

Continuă lectura

Geneză

de Cristina ILEAclasa IX-a A

Mai întâi a fost neantul

            Şi pământul fără cer,

            Mai întâi a fost întinsul

            Ca un foc stins în eter.

Mai întâi a fost o şoaptă

            Sau un susur de izvor,

            Mai întâi a fost lumina

            Ce se-nalţă cu-n fior…

Continuă lectura