de prof. dr. Const. MIU
Periplul fiecărui protagonist are o motivaţie aparte: pentru Harap Alb, acesta are ca finalitate devenirea de sine (din potenţial succesor la tronul unchiului, după ce va fi trecut mai multe probe de curaj, va ajunge pe scaunul împărătesc); pentru Gavrilescu, periplul are rolul unei cunoaşteri a sinelui (după ce-şi va fi recuperat iubirea pierdută, cuplul erotic se va reface pe tărâmul thanatosului, prin oniric).
Dacă personajul lui Creangă are parte de o călătorie pe tărâmul fabulosului de sorginte populară, cel al lui Mircea Eliade trece din real în fantastic şi după o şedere excesivă (de 12 ani, care el crede a fi fost doar de câteva ceasuri, pentru răcoare), revine în real (care din cauza rupturii temporale nu mai este ca cel dinainte: banii s-au retras din circulaţie, Otilia Voitinovici s-a măritat şi s-a mutat de la adresa unde Gavrilescu ştia că stă, după ce l-a aşteptat 12 ani, soţia sa, Elsa, a plecat în Germania), pentru ca apoi să reintre în fantastic, pregătin-du-se de ultimul drum.
Harap Alb pleacă la drum, consiliat de Sf. Duminică de a recurge la recuzita inerentă aventurii sale (calul, armele şi hainele purtate de tatăl său în tinereţe), având parte şi de câţiva adjuvanţi (cele cinci personaje fantastice), ca şi de o serie de donatori (crăiasa albinelor şi împărăteasa furnicilor), precum şi de formatori indirecţi (Sf. Duminică, bătrânul Crai, Spânul, împăratul Roş, dar mai cu seamă calul năzdrăvan, care-i este şi sfătuitor de taină).
Dacă Harap Alb ştie că trebuie să ajungă la curtea unchiului său, dar nu cunoaşte etapele periplului, Gavrilescu repetă acelaşi drum de trei ori pe săptămână (în plan real), fără a şti că hazardul (uitarea servietei cu partituri acasă la eleva căreia îi dădea lecţii de pian, şi pe care e nevoit să o recupereze) îi va prilejui aventura vieţii sale.
Şi într-o operă şi în cealaltă, recunoaştem motivul labirintului : rătăcirea fiului de crai în pădurea-labirint, de unde va ieşi cu ajutorul Spânului, după ce va avea parte de o naştere spirituală, când la fântâna-uter, jurându-i ascultare şi supunere insidioasei călăuze, va primi numele de Harap Alb; în tentativa sa de a ghici care dintre cele trei fete este grecoaica, „ovreica” şi ţiganca, modestul profesor de pian va rătăci prin bordeiul ţigăncilor, camera
respectivă având numeroase paravane care se confundă cu pereţii – un adevărat labirint.
Şi Harap Alb şi Gavrilescu au de trecut proba ghicitului: personajul lui Creangă va reuşi să ghicească adevărata fată a împăratului Roş, fiind ajutat de crăiasa albinelor, însă Gavrilescu, întrerupt de fete ori de câte ori simte nevoia să rememoreze povestea iubirii sale pentru Hildegard, ratează această probă.
La capătul periplului, fiecare protagonist îşi va întâlni aleasa inimii – Harap Alb pe fata împăratului Roş, Gavrilescu o va regăsi pe Hildegard (rămasă neschimbată, ca şi cum separarea lor ar fi fost recentă). Însă, dacă în cazul primului cuplu finalitatea este matrimoniul, în cazul celui de-al doilea, partenerii se îndreaptă spre un alt drum, considerat de criticii literari ca aparţinând tărâmului thanatosului, prin oniric.
METAMORFOZE 