de Carmen RADU
Iartă-mă, Doamne!
Iartă-mi sufletul
care a uitat
că bradul de Crăciun
e bucurie…
că nu e numai amintire,
nu e lacrimă,
nu e poveste neterminată….
Învaţă-mi sufletul
să nu mai plângă
în colţ de amintire!
Învaţă-mi sufletul
să înţeleagă,
să accepte,
să poată să mai colinde
printre îngeri!
Învaţă-mi sufletul
că îngerii
au chipul
iubirii din noi…
Noapte
Ochi de licurici
zâmbind unei stele…
Lumânare topită
în sufletul
muribund…
Felinar veghind
speranţele…
Rugăciune
Opreşte, Doamne,
timpul
care muşcă dureros
din amintirea
unui glas
pe care l-am iubit
dincolo de cuvinte,
dincolo de lacrimi,
dincolo de viaţă!…
METAMORFOZE 