valoarea n-aşteaptă numărul anilor

Într-o lume supusă volens-nolens globalizării şi tributară mercantilismului, redacţia revistei METAMORFOZE  şi-a propus să rămână fidelă crezului său spiritual – promovarea valorilor autentice locale şi din ţară.

Sunt reviste (fie în ediţie tipărită, fie în format electronic), cenacluri şi grupări literare din ţară ce încurajează (mai mult sau mai puţin tacit) subcultura:  pseudopoezia (cu varianta ei extremistă, pornografică), precum şi „proza”, după ”modelul” dlui Jourdain – protagonistul piesei lui Molière, Burghezul gentilom, care află că toată viaţa „a făcut proză”, vorbind.

         Invităm cititorii noştri să lectureze o schiţă a unei pensionare Titina Nica Ţene ­– „alintata” grupului editorial ARP, „capodopera” respectivă neridicându-se nici măcar la nivelul unui elev de clasa a VI-a de la şcoala „Lucian Grigorescu”, a cărui compunereToamnaa fost premiată de redactorul şef al revistei METAMORFOZE, cu prilejul lansării volumului ARIPI de DOR antologie de versuri ale colaboratorilor acestei publicaţii.

TITINA NICA ŢENE – Întrebare fără răspuns

 

Vara trecută am întrebat pe Catinca, nepoţica mea de trei ani:

          Unde vrei să mergem la joacă?

          Acolo, la Farmec, în parcul pe care l-a făcut

primarul tatălui meu, Ionuţ.

          Nu e numai primarul lui tatăl tău că este şi al meu.

          Nu, nu este primarul tău, că tu nu ai servici la

primăria lui tăticu…

          Bine…

Fântâna arteziană răspândea o răcoare plăcută. De pe iarbă încă nu se ridicase roua. Porumbeii ciuguleau pietricele. Am adunat şi eu cinci pietricele cu care să o învăţ pe Catinca să se joace aşa cum mă jucam în copilărie. Ea mă privea cu ochii ei albaştri, nevinovaţi, iar eu încercam un sentiment de început de viaţă, amestecat cu toamnă. Eram acolo în parc, jucam pietricelele, începutul cu sfârşitul. Dintrodată catinca se uită în ochii mei şi mă întreabă:

          Tu ai mamă?

          Nu.

          De ce?

          A murit!

          De ce?

          Era bătrână.

Catinca rămâne gânditoare şi frământă, în mânuţele mici, pietricelele. Priveşte în zare cu ochii ei albaştri ca cerul. Se întoarce spre mine:

          Şi tu mureşti?

         

Dintr-un copac din marginea  parcului, zboară, cu croncănit puternic, nişte ciori. Frunze galbene cad, alene, spre pământ. Semn că vara e pe sfârşite. Pe aleea parcului trece, sprijinită de baston, o bătrână. Catinca o priveşte lung şi când ajunge în dreptul nostru zice:

– Titina, vezi, ea e bătrână şi n-a murit!

Alin STANCU

 

(clasa a VI-a C)

Şcoala „Lucian Grigorescu” 

 

TOAMNA

 

A venit toamna cu balamalele ei ruginite, pe o frunză de scrum, şi a transformat copacii înverziţi în stânci de chihlimbar din care izvorăsc tristeţe şi foc.

Frunzele formează pături ce acoperă totul, numai copacii îi lasă goi şi-nfriguraţi, ca nişte mături uriaşe.

Vântul suflă puternic, măturând aşternutul. Soarele plânge, plânge cu lacrimi de sânge şi a lui feţişoară îndurerată acum fiori trimite. Florile se apleacă şi intră în pământ, la fel ca vietăţile care sunt speriate şi fug.

            Păsările cu aripi de lumină  unica rază de bucurie – pleacă din a lor ţărişoară spre alte ţinuturi, unde vara-şi are tronul înfierbântat şi domneşte…

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s