MOTIVUL LUNII în lirica lui Bacovia

de Prof. Dr. Const. MIU

Poeţii simbolişti preiau de la romantici unele teme şi motive, pe care le vor trece prin vămile sufletului, în conformitate cu opţiunea lor estetică. Este cazul motivului lunii, aflat în relaţie directă cu cel al singurătăţii.

La romantici, luna făcea parte din scenariul erotic. Bunăoară, în erotica lui Eminescu, luna era conştiinţa-martor a poveştii de dragoste, sacralizând cu lumina ei clipele de iubire: „Să plutim cuprinşi de farmec/ Sub lumina blândei lune (Lacul – s.n.), ori, în alte creaţii (Şi dacă…, Sara pe deal) luna prefigura portretul stilizat al fiinţei iubite, unul de sorginte astrală: „Şi dacă norii deşi se duc/ De iese-n luciu luna, / E ca aminte să-mi aduc/ De tine-ntotdeauna” (Şi dacă…); „Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară, / Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară (Sara pe deal).

În lirica lui Bacovia, găsim reminiscenţe eminesciene ale motivului lunii, însă semnificaţiile sunt specifice esteticii simboliste. Spre pildă, în poezia Serenadă (volumul Comedii în fond – 1936), luna, cu lumina ei, sacralizează două toposuri: fereastra iubitei şi „grădina de parfume”. Însă, în versurile autorului Plumbului, razele lunii nu mai evidenţiază (ca la Eminescu) armonizarea sufletului cuplului erotic cu cel al naturii: „Poetizează luna/ Fereastra ta iubită –/ Prin  tainice umbre/ Te-aştept ca şi-n trecut, –/ Cu plânsul meu pe coarde,/  La ora tăinuită, / Şi care, poate-odată, / Prin lume ţi-a plăcut. // Poetizează luna/ Grădina de parfume, –/  (…) Prin tainicele umbre, / Străin ca-ntotdeauna, –/ Cu plânsul meu pe coarde, / Te-aştept ca şi-n trecut” (p. 87). De remarcat din versurile citate că eroul liric are nostalgia trecutului. Aşa se explică repetarea identică a versurilor care evidenţiază plânsul şi aşteptarea – două manifestări ale celui care tânjeşte după fiinţa iubită.

          În Romanţă (secţiunea Din periodice, ediţia G. Bacovia, Poezii, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, după care facem şi citările, cu trimiteri la lirica bacoviană), luna este simplu element al decorului nocturn : „Când luna e o roză de argint,/ Hai, să te-aştept în zăvoiul de argint./ De n-o să vii, nu e nimic. / E-un secol mic, / Toţi mint,/ Când totul e pentru argint.” (p. 132). Explicaţia pe care eroul liric o dă posibilităţii de a nu veni la întâlnire, deşi el este cel care o stabileşte, ţine de uzul unui secol mic, ce ignoră sentimentele şi dă întâietate banului. Ideea că luna este simplu element al nocturnului este reluată şi accentuată în strofa a doua, unde sentimentalismul cade în desuetudine, în conformitate cu „filosofia” unui secol animat de mercantilism: „Rămâne luna roză de argint, / Azi nu-i vreme de alint” (s. n., p. 132).

          Crize, Toamnă şi Nocturnă (toate în volumul Scântei galbene – 1926) prelucrează motivul lunii din perspectiva poeticii simboliste. Astfel, în prima creaţie, luna este alter-ego­-ul unei umbre : Tristă, după un copac, pe câmp/ Stă luna palidă, pustie –/ De vânt se clatină copacul/ Şi simt fiori de nebunie.” (p. 66). Mai întâi, să remarcăm postura de spectator a eroului liric, care e scuturat de „fiori de nebunie”, la gândul că poate avea soarta „umbrei”. Cuvintele subliniate de noi, în versurile citate – personificările şi toposul –, anticipează debusolarea şi vidul sufletesc al „umbrei” – omul rătăcitor, care se manifestă în strofele a doua şi a treia, justificând şi prin aceste mijloace ideea că luna este alter-ego-ul acelei fiinţe lipsite de perspectivă. În a doua creaţie, imaginea lunii reliefează nostalgia departelui, a celei ce conştientizează, prin lacrimi, postura de prizonier într-un spaţiu carceră : „O fată, prin gratii, plângând, / Se uită ca luna prin ramuri” (p. 59). În a treia poezie adusă în discuţie şi amintită ceva mai sus (Nocturnă), la nivelul imaginii, luna accentuează, în plan afectiv, prezenţa prin absenţă a fiinţei iubite: „Clar de noapte parfumat,/ O grădină cu orizontul depărtat…/ (…) // Cum te-am aşteptat/ Totul a trecut – / Luna pare, în oftat, / Un continent cunoscut.” (p. 53). Ariditatea şi vidul sufletesc sunt sugerate prin intermediul unei imagini hiperbolice – versurile subliniate de noi : „Luna pare, în oftat, / Un continent cunoscut”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s