de Cristian NEAGU
Duminică 14 septembrie 2008 am tresărit ,parcă înjunghiat de vestea neagră : Fănicuţă Iordache ,Titanul scenei şi platoului de filmare din România ,îşi dăduse obştescul sfârşit într-un spital din Viena . Odată cu el ,murea şi ceva din mine ,din trecutul ,dar mai ales din prezentul meu . Nu am plâns ,dar fiinţa mea a sângerat într-un clişeu al amintirilor adolescentine ,cu întâmplări din cartierul bucureştean Rahova , „în gaşcă” cu Fănicuţă ,Marin Ţaca şi fraţii Mafoame .Interesant era aerul său meditativ suprapus unei ironii calde ,ce parcă întregea „exotismul” ,fie el , şi al unui colţ de stradă.
Te făcea să crezi că are un caracter polivalent .Acum era şmecherul ce stăpânea nuanţa uşor vulgară a jargonului ,acum era de la ţară ,acum era avocat ameţindu-te în termeni juridici ,ba filosof ,ce-ţi făcea morala vieţii rostind maxime celebre ,iar când era „EL” ,era îngândurat ,cu vorbă puţină şi zvâcnet la o glumă ori la o remarcă asupra unei melodii lăutăreşti ,sorbind şpriţul „autentic , veşnic îndrăgostit de viaţă….
Deşi eram mai mic cu optsprezece ani decât el, nu a ezitat să mă trateze „bărbăteşte” mai ales când a aflat că sunt supus pasiunii condeiului. Eram „de-al lui”, din Rahova , şi asta nu era puţin .Juca pe vremea aceea în „ Adio dragă Nela” şi „Proprietarii”. Era deja un artist de esenţă ,dar venea să să-şi domolească clocotul sufletului acolo unde copilărise ,şi unde amintirile îi îngustau privirea ,ca de un regret tăinuit în sufletul său nobil cu interior de baroc autumn .
Am aprins o lumânare aşezând-o pe masa mea de lucru şi am rămas ţintuit cu privirea asupra uneia din fotografiile în care stăm alături ,şi am constatat cu durere cum ne tot ducem… şi pe cât de neaşteptat ! Ştefan Iordache a deschis fereastra cerului ,şi înainte de a „sări” dincolo a privit în jos ,către lume ,zâmbind a compătimire şi dezgust ,deşi a iubit-o enorm ,cu lăutari şi cântece de suflet .E bine de amintit aici detaşarea cu care şi-a împărţit viaţa între actorul ,şi omul obişnuit ,Ştefan Iordache, reuşind să-şi menţină firea deschisă ,dar enigmatică totodată .Sentimentul pierderii unui astfel de prieten mă sfâşie, şi-mi vine să acuz o presupusă „contabilitate” a destinului său , de eroare. Nu trebuia să moară acum ! Între incandescenţa flăcării de lumânare şi fotografia înrămată ,resimt starea de penitenţă prin lacrimile nepicurate . 
Dacă numai cu o săptămână în urmă (07 septembrie) un alt mare actor răspundea chemării spiritelor (Ilarion Ciobanu) , ignorând în ultimii ani de viaţă societatea prin autoizolare şi penitenţă acceptată, Ştefan Iordache a plecat dintre noi ,apucând să lase mesajul dispreţului său ,pe înţelesul diriguitorilor instituţiilor de cultură , care se vor înghesui să-i exprime prin discursuri seci ,prefăcute , cele mai deosebite merite , plus valoarea:„ „Aleg să nu mă implic în societate. Ceea ce trăim este o telenovelă , o manea de prost gust”. (cit. Confidenţial) Ar trebui să roşiţi domnilor ,cei cărora vă este adresată aluzia, şi să înţelegeţi că o valoare nu merită pomană , ci justă preţuire , chiar dacă vi se subţiază „modicul” salariu prin alocarea unor recompense de merit . Ori poate , veţi fi măcar în stare , pătrunşi de spinul unei cât de mici remuşcări , să-i spuneţi în momentul acoperirii cu pleoapa , un sincer „Dumnezeu să-l ierte” , pentru că pe locul valorii sale , nu se va mai putea aşeza nimeni.
Pentru mine , anul 2008 marchează începutul unei groaznice singurătăţi ,ca şi o moarte dusă pe picioare . Rând pe rând , (la 27 martie George M. Pruteanu, la 24 aprilie Cezar Ivănescu, 14 septembrie Ştefan Iordache)… prieteni şi confraţi , îmi rămân alături doar în fotografiile ce alcătuiesc panoplia aliniată de-a lungul peretelui din camera mea . De multe ori mi se întâmplă să formez doar jumătate din totalul cifrelor unui număr de telefon , şi abia după aceea , să realizez că „abonatul” nu mai este … disponibil. E cumplit ! Cu sufletul frânt de durere spun adio ,- iată – unuia dintre prietenii adolescenţei mele , unui fenomen grandios de talent actoricesc , la trecerea sa către un alt tărâm .
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ !
