PETRE, FLUIERAŞI A PAGUBĂ !…

de Cristian NEAGU

Motto:

”grăbeşte-te, se aud

 bolovanii căzând

 din marile basculante

 ale timpului”…

Romulus Bucur

Orizontul cultural autohton, este ameninţat de asteroizi anonimi care, profitând de faptul că-i haos, cu geana aţintită asupra  generaţiilor crude  vor, –  printr-un   impact dezastruos – a însămânţa cultul resemnării, emiţând regulamentul lui, „nu avem ce face” şi al lui, „trebuie să…”, scopul fiind acela de a dilua spiritualitatea românească.

        Auzisem eu o Muză bârfitoare cum că un subtil curent masonic (ramură orientală) ne-a purtat grija manualelor şcolare alternative, a finanţat punerea în scenă (teatrul din Iaşi) a unei piese cu temă blasfemică, (regizoarea, căci femeie pare, nu va avea cinstea să-i pomenesc numele) iar în literatură, simbriaşii aceluiaşi curent maso, au decis că lirismul este desuet, conceptul filosofic inutil, noţiunea de patriotism, alergică, (pentru ei) aşa că mai bine promovăm, premiem, vulgul, nesimţirea, poema chiloţilor pe sârmă; (vezi revista Poezia nr.4 (42)/2007, pag.118.

        Răsfoind revista Dunărea de Jos, nr.75/mai 2008, m-am oprit asupra titlului „Poezia modernă sau sentimentul ca argument” de la pag. nr.8 . În contextul celor arătate mai sus, m-a frapat motto-ul ales de autor: „Dansează! Nu există altă cale…” Probabil, dar eu nu stau într-un genunchi, darămite în doi. Trec peste această notă iritantă şi încerc să surprind tonul literar al conţinutului, dar constat că am în faţă textul unui subamator, reprezentat de repetiţia disconfortantă a subiectului logic în dativ:  „trebuie să”.

        Ca şi cum ar avea pe umeri povara unei vieţi de septuagenar, autorul pare a ne prinde părinteşte de lobul urechii, şi precum un Mesia al fondului funciar poetic, ne predă sfătos, „Facerea”, adică dimensiunile spirituale de la care, porni-va construcţia creaţiei: „ Poezia modernă va trebui să se adreseze unui cititor modern, care nu mai are timp de pierdut. Omul nu mai vrea să îşi epuizeze timpul, cea mai preţioasă resursă, dacă nu obţine nimic în schimb”.  Are dreptate! Am citit nu de mult, volumul unui postmodernist intitulat „Insomnii” unde am aflat că puroiul este purulent, (Mişcări în afara unui tipar) şi probabil frustrarea l-a determinat să pună în poem „Piramida falusului” aşa că, nevrând să-mi epuizez timpul, am aruncat cartea! Dar să reluăm  ideea: apelând la o subtilitate rafinată, ne atrage atenţia: „Oamenii nu mai au timp pentru idealuri înalte…..Nu mai avem timp să ţinem cont de consecinţele gândurilor noastre. Iată de ce poezia, dacă vrea să se adapteze şi să supravieţuiască în inevitabila nouă realitate, trebuie să se adapteze acestor cerinţe”. Trecând peste repetiţia stânjenitoare, în regionalism moldovenesc asta ar însemna, „dă-i la vale”  adică, ce-ţi mai trebuie fior emoţional, profunzimea meditaţiei, mesaj afectiv ori reflectiv? Are totuşi o temere în numărul 76/iunie 2008 al aceleaşi reviste: „Poezia de astăzi pare să refuze noutatea, în loc să accepte schimbările de perspectivă apărute odată cu evoluţia, creatorii insistă să păstreze vechile mituri”. Sărmanul, nu poate înţelege faptul că nimeni nu a mai cuprins paleta cromatică bacoviană, integrată stărilor sufleteşti, după cum nimeni nu a mai putut fi numit „poet la porţile rugăciunii” precum Vasile Voiculescu,  esenţa poetului pribeag numit şi „modernul de expresie clasică” a celui care a fost Mihail Steriade nu a înregistrat surclasarea încă. Abstractul, gândirea analitică, coagularea şi reflecţia metaforei la Nichita te va face să îl schimbi cu un Flueraş Petre, care vine să ne propună  involuţia ca şi schimbare, constatând domnia-sa, neputinţa  acelor încăpăţânaţi (printre care şi subsemnatul) de a înţelege ca respectivele modele sunt depăşite? Vai cultură ci-n te face! Iată cum crede demi demiurgul secolului XXI că se poate crea poezia: „Poezia nu poate fiinţa în afara constrângerilor temporale…..” şi o altă idee: „Pentru a reuşi să-şi impresioneze cititorii, un poet trebuie să îi convingă că problemele pe care el le atacă sunt şi ale lor”. Iată o definiţie antologică de nivel intelectual clasa a VIII a. Va trebui să afle d-l Petre că poezia e un fenomen de multiple contingenţe umane, sociale, istorice, un fenomen activ de sinteză, determinat de însăşi dialectica permanentelor raporturi cu realitatea contemporană, nefiindu-i interzis tradiţionalistului să amintească izvorul, ţăranul, pajiştea, aşa cum SIMTE el, chiar dacă este pilot mercenar pe un F18.  Referitor la constrângerea temporală, dl Petre va trebui să-şi pună problema dacă universul civilizaţiei de astăzi, poate sau nu poate fi compatibil cu literatura; rămânem sensibili la peisagistică, implementând-o armonios trăirilor interioare, sau vom crea poeme ţevilor de eşapament nichelate, download-ului, tastaturii ori erecţiei falusului, cum făcu d-lui, fără a  ţine cont de rolul esenţial pe care îl are cultura, şi anume acela de a înnobila caracterele umane?

        În numărul 77/iulie 2008, (Dunărea de Jos, p. 11) arhitectul poeziei „proprietate personală” chiar cade în derizoriu afirmând: „Poezia poate fi citită în mijloacele de transport în comun, în pauza de masă, etc”. E clar, trăim un moment de expansiune a impurităţilor în artă, în literatură în primul rând. Poezia citită, presupune ceasul liniştii sufleteşti concomitent cu tehnica lecturii, iar poezia recitată public, înseamnă de fapt un ritual pios al manifestării dintre adiere şi furtună. Vai cultură ci-n te scrie! Iată cum arată în viziunea eroului nostru, un subcapitol de „sfaturi practice” adresat poeţilor în devenire: „În primul rând trebuie să descoperi punctele sensibile ale oamenilor. După ce ai identificat elementele care îi impresionează pe cititori, (n-or fi tot oameni?) trebuie să construieşti pe baza lor imagini. Plasează la începutul poemului o imagine puternică iar cititorul va dori să meargă mai departe pentru a descoperi alte asemenea momente. Plasează în finalul poemului un element emoţionant, iar impactul acestuia va fi resimţit de cititor, care îl va generaliza asupra întregului poem”. (?)   Prin 1978, eruditul scriitor şi critic literar francez Roland Barthes, prevedea moartea mitului marelui scriitor iar odată cu aceasta, apariţia destructorilor. Ceea ce propune acest copil-minune ca reţetă a construcţiei unui poem, confirmă previziunea maestrului. În anii uceniciei mele literare am învăţat, am aplicat, şi am reuşit să mă afirm respectând dictarea sufletului, fie ca o mărturisire convulsivă a prăbuşirilor în adâncul idealurilor, fie că am ascultat în natură armoniile sublime, fie că am construit o lume de simetrii căutate într-o realitate asimetrică, la bază a stat de fapt principiul selecţiunii şi organizării materialului  oferit de toate experienţele vieţii. Cuvântul nu poate avea altă valoare decât aceea acordată de poet într-o utilizare adecvată desăvârşit mesajului dat. A plasa doar imagini premeditând efectul, fără filtrarea sufletească, se cheamă superficialitate, înşelătorie! Hai totuşi să probăm reţeta, chiar pe versurile semnate de el: „pumnalele se înfig unul după altul/ sângele pătează statuetele cu o karmă îndoielnică” (Pumnalele lui Ghedeon) ; „sunt prea mulţi masochişti în lumea asta să ştii/sângele lor acoperă gardurile/iar libaţiile îmi tulbură somnul/majoritatea visează să trăiască în filme/să îşi taie venele prizând marijuana/cărţi transformate în cult/halate albe care nu pot acoperi pupilele roşii/pereţi mâzgăliţi/emoţiile demitizate în rotocoale de fum/chitara îşi ascute tăişul/au transformat tablourile în tancuri/izolare într-un moment de unicitate/toţi muşcă din aceeaşi pătură/ şi nimeni nu înţelege că orice poate fi deşirat/nu, nu, eu nu sunt masochist/eu sunt sadic” (Un sărut sadic) ; „atacaţi, în valuri! /sângele face bine la ten/…… înfig în tine speranţa pentru că mi-e frică de oglinzi/unde eşti tu?/ la capătul celălalt al trompetelor este argintul viu/plouă cu membre”. (Haum, haum, haum) La modul cum se circulă cu transportul în comun, aceste poeme vor instiga sigur la declanşarea unui război civil; a le citi în pauza de masă… dăunează grav sănătăţii.

              Poate îşi mai aminteşte d-l Petre data de 21 iulie 2007, Casa Memorială Arghezi (Mărţişor) când prezidiul Cenaclului Amurg sentimental, a decis excluderea sa din rândul membrilor acestuia, fiind declarat antiromân, adept al filosofiei macabre, agent destabilizator; (nu voi insista cu detalii) Pas cu stângul la numai douăzeci de ani! (este născut în 1987) Îi recomand să studieze opera lui Marin Sorescu unde în poezie, ca şi în teatru, acesta este interesat de condiţia metafizică a omului, în linia literaturii post-existenţialiste.

             Concluzia la care au ajuns ilustrele condeie contemporane, referitor la curentul postmodernist, este aceea că aparţine unei stilistici dietetice, lipsindu-i „sarea şi piperul” ca să nu mai vorbim de diformitatea metrică (în cazul poeziei) Drept urmare,

în dezbaterea de idei, câştigă teren recrearea retoricii, după cum ne sugerează însuşi

Acad. Eugen Simion: „Retorica? La Rhetorique est a reinventer”.

             Ca ultimă idee, îi mai recomand distinsului Petre Flueraşu să deschidă numărul 73/martie 2008 al respectabilei reviste, la pag. 30-31, (Ancheta lui Dinescu, interviu cu Ion Manea) acolo aflându-se fasciculul de lumină atât de necesar „întunecimilor” prin care

bântuie…

  

        NOTA REDACŢIEI:  

         Ar trebui să ne mire faptul că redacţia revistei Dunărea de Jos, într-un e-mail trimis colaboratorului nostru i-a precizat că aceasta „nu se implică în conflicte personale” şi, ca atare, nu-i poate publica materialul!

        Dacă redactorii acestei publicaţii ar fi citit cu atenţie materialul trimis de dl Cristian Neagu, ar fi putut observa că nu e vorba de nici un conflict personal! În plus, aceşti pretins redactori se dezic de NOTA publicată în pag. 2 (prima coloană – stânga), unde se poate citi:

Revista Dunărea de Jos publică textele colaboratorilor, oricât de diverse. Responsabilitatea pentru conţinutul opiniilor, argumentelor sau părerilor aparţine, în exclusivitate, autorului.

              Redacţia revistei nu împărtăşeşte dintotdeauna (corect: întotdeaunda, pentru că aşa cum apare acest cuvânt în context, se înţelege că a fost o vreme când Redacţia ar fi împărtăşit totuşi opinia colaboratorilor!!!) ideile conţinute în materialele publicate.” – s.n., Redacţia revistei METAMORFOZE.

 

 

 

 
 
 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s