Nemurire

de ANDREEA ELENA NEAGU 

Am cusut Cerul

Cu fir de nisip

Ca să nu mai cadă

Îngerii pe pământ

Şi să-şi dea la schimb

Aripile

Pe frânturi de suflet.

 

Hipnoză

 

Râde lumina de mine

Ca un copil naiv

Care abia acum învaţă

Să deseneze, în trei linii,

Mărul

Din care tocmai a muşcat

Cu pofta unui şarpe.

Râde prosteşte, lumina, de mine

Frângându-şi nerăbdarea în palme

Ca un bolnav mintal

Care aşteaptă ,

Cu ochii pe jumătate închişi,

Să-şi înghită pastila

Cu gust amar de gutuie.

Râde pe marginea patului

Cu buza de jos crăpată

De durerea vorbelor

Rupte

Din pagini golite de suflet.

Râde cu ceasul de pe masă…

Şi îi îngână obsesiv ticăitul,

Sfredelind prin aerul umed

Privirea mea năucă

De atâta beţie de lumină.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s