de Cristian NEAGU
Ce noapte se aşterne peste veac
Şi cum mai gem durerile prin trupuri,
Iar lăncierii cernelei, prin ministere tac,
Cuprinşi de somnolenţă, lehamite şi friguri
Culorile drapelului par nedefinite,
De după care, se simt umbrele intruse,
Modificând concepte, tradiţii şi cuvinte…
Dar peniţele nu scriu; sunt cu „grăsime” unse.
Condeiele ilustre au adormit profund
În pacea inamică dintre călimări,
Şi iată cum tiptil, tot vin şi se ascund,
Actorii principali ai marilor trădări.
Atitudinea sforăie, visând eroism,
Nimeni nu demască, nimeni nu acuză,
Condeiele ilustre, în narco-paroxism,
Şi-au tras peste turtă suficienta spuză.
Sentinţă pronunţată e toată această eră,
Actul de cultură nu are permis
Spre sensul patriotic. Oprit la barieră,
Se-acceptă ca idee, dar e de fapt proscris
