Thanatosul

de Prof. Dr. Const. MIU

Autorul manualului de Limba şi literatura română  pentru clasa a XII-a  (Editura Leda – Grupul editorial Corint, Bucureşti, 2002) – Marin Iancu – propune elevilor realizarea unei comparaţii între poezia Pastel  de Ileana Mălăncioiu „cu posibilul model bacovian din Nervi de toamnă”, sugerând să se comenteze „diferenţele care apar la cei doi poeţi în maniera de subiectivizare a peisajului descris”.Fiecare poezie fixează în primul vers decorul, prin intermediul a trei propoziţii scurte, enunţiative.  De observat şi într-un caz şi în celălalt registrul verbal la indicativ prezent – semn evident de teatralitate, în sensul că acţiunea  (câtă este) se desfăşoară sub ochii cititorului-spectator.La Bacovia, momentul surprins în primul vers, şi care va contura întreaga atmosferă cu tonalitate monotonă, este specific unui cadru autumnal. Multitudinea verbelor accentuează gama trăirilor unui animat vag precizat, care în diversitatea sa e supus finitudinii: „E toamnă, e foşnet, e somn…/ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol…/ Şi-i frig, şi burează.”La Ileana Mălăncioiu, hibernalul augmentează solitudinea eu-lui poetic, a cărui imaginaţie regizează un scenariu verosimil: „E seară. E iarnă. E frig./ Sunt singură. Tremur. Mi-e teamă./ În capul meu iar se petrece/ Aievea o moarte de seamă.” Bogăţia trăirilor este aici evidnţiată la nivelul punctuaţiei. Nu mai apare enumerarea acţiunilor ca în poezia bacoviană Nervi de toamnă.  Deşi propoziţiile au verbele la indicativ prezent, semnul grafic – punctul – lasă impresia unor acţiuni voit încetinite. De unde şi senzaţia de teamă ce cuprinde actorul-confesor. În poezia bacoviană, personificarea are rolul de a atrage atenţia că doar copacii reacţionează la stimulii malefici: „Copacii, pe stradă, oftează” (s.n.).

 

       Dacă în poezia Nervi de toamnă  eul poetic este, în egală măsură, spectator  şi  actor,  în Pastel  acesta îşi regizează imaginar propria moarte. Însă sentimentul de teamă care-i stimulează imaginaţia îi provoacă, la început, incertitudinea în alegerea actorului : „În capul meu iar se petrece/ Aievea o moarte de seamă// A mea sau a ta sau a lui,/ A ei sau a lor, mi-e totuna./ Pe valea aceata-ngheţată/ De moarte se-apropie luna.”În strofa a doua a poeziei bacoviene, inserţia thanatosului se face atât asupra umanului, cât şi asupra vegetalului. Modul de manifestare a primului pacient  este boala şi tristeţea, iar gesturile sunt stranii, pentru cel de-al doilea, semnul că şi el se află sub zodia finitudinii fiind somnul: „Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate –/ Iar frunzele, de veşnicul somn,/ Cad grele, udate.”În creaţia poetică a Ilenei Mălăncioiu este acreditată ideea că atât umanul, cât şi elementele astralului stau sub semnul morţii  potenţiale. Incertitudinea care pune stăpânire pe cugetul şi sufletul poetei e transpusă prin intermediul enumeraţiei din primele două versuri ale strofei a doua, ca şi prin crearea unei imagini hiperbolice, detectabile în finalul celei de-a doua strofe şi începutul celei de-a treia: „În capul meu iar se petrece/ Aievea o moarte de seamă// A mea sau a ta sau a lui,/ A ei sau a lor, mi-e totuna./ Pe valea aceastangheţată/ De moarte se-apropie luna.// Încet, ca un cap atârnat/ Deun pom ce se clatinăn cer” (s.n.).

În ciuda faptului că neliniştea pune stăpânire pe eul poetic bacovian (aspectul acesta reiese din comportamentul actorului,  verbele din primul vers al ultimei strofe relevând o acţiune iterativă), poetul  spectator,  devenit şi  actor, afişează o ironie amară  în faţa spectacolului thanatic: „Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,/  Şi-amanţii profund mă-ntristează –/ Îmi vine să râd fără sens,/ Şi-i frig, şi burează.” Să reţinem că aprecierea făcută în versul al treilea al strofei mai sus citate e prezumtivă – doar gândită, nu şi practicată. Luciditatea eu-lui poetic, la gândul morţii, îi cenzurează comportamentul.Scenariul imaginat de poetă în poezia Pastel  atinge cote dramatice în ultimele două versuri. Acesta este transferat din planul imaginar în realitate, din regizor  eul poetic devenind actor  (ca şi în cazul celeilalte poezii) : „Şi-mi scutură chiar în odaie/ Coroana albită de ger.”Elementele dramatice pe care le-am evidenţiat ca fiind prezente atât în poezia Pastel  cât şi în Nervi de primăvară  relevă faptul că pentru cei doi autori (unul contemporan – Ileana Mălăncioiu –, iar celălalt din perioada interbelică – Bacovia) „peisajul” este supus unei vizibile subiectivizări (mai accentuată în cazul primei poezii menţionate):  el apare de fapt ca stare sufletească, natura orientându-se – ca la expresionişti – după suflet,  în sensul că decorul (peisajul exterior) se află în relaţie de consubstanţiabilitate cu sufletul omului bântuit de gândul morţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s