de Cristian NEAGU
Aripa-mi frântă, inutilă,
Mă face să visez zborul prin durere
Peste negre stânci, spre raza de lumină,
Asociindu-mă tristelor himere;
Lacrimile prelinse usturător de-ncet,
Se suprapun cadenţei, aruncătorilor de pietre,
Căci nu renunţ la Crezul, în zeul meu, Poet,
Şi-nvăţ să mor în manta-mi, pe-ndelete,
Cum tot de-o piatră el a fost ucis
La complotul tainic al cozii de topor;
Şi-al întâlni aievea, prin moarte, în abis,
Indiscutabil, mai am un singur dor…
METAMORFOZE 