de Cristian NEAGU
Acum, când plâng stâncile la Vidra de Sus,
Când a amuţit tropotitul oşenesc,
Iar spirite sub cruci îl roagă pe Iisus
A nu se pierde neamul românesc,
Exilaţi-mă în Cassiopeea,
Unde îngerii mai locuiesc, deocamdată,
Şi unde-mi voi scrie – solitar – epopeea
Captivă în lacrima nepicurată.
Daţi-mi prin sentinţă domiciliul forţat
Pe tărâmul normalităţii umane;
Cer deportarea, fiind neadaptat
La confiscarea vieţii spirituale.
Acum, cât mai înţeleg limba poporului meu,
Cât buciumul peste munţi mai vesteşte asfinţit,
Cât încă nu l-aţi îmbrăcat în blugi pe Dumnezeu,
Ordonaţi plutonului: foc! Şi voi muri fericit.
