de Violeta OLTEANU
„Să ai semeţia aripilor frânte”
Îşi soarbe coniacul şi mâna o-ntinde
„Un soare bolnav cu razele rupte
E-o lună ce vrajă şi-o vinde”.
Cu un rânjet de fiară ce-aşteaptă la pândă
Îşi pune balsam în vorbele crude„
O aripă ruptă nu este osândă
E vers dintr-un cântec cu notele surde”
„Să ai cutezanţa tâmplelor flămânde
Trecute prin foc de durere
Şi respiraţia viselor plăpânde
Uitate-ntr-un colţ în tăcere
„Să nu goleşti pe rând cuvinte”
Căci setea asta este nesfârşită
Să nu te pierzi în zboruri fără ţinte
– Nu e sete care să nu mintă!
