Destin

de Cristian Neagu 
A fost să fim acelaşi val izbit de stânci,
Atingându-ne reciproc pentru o clipă,
Ca apoi, să datorăm totul acelui impact;

La pieptul meu ai stat să plângi
În situaţia de naufragiu, fericită
Că suntem doi, şi unul pentru celălalt.

A fost să fim două răni,
Contopite-n durere, sângerând
Ne-a închegat vindecarea.

Tot urmărind pescăruşii zburând,
Te-am lăsat să dormi,
Ameninţând – cu degetul pe buze – marea.

Dar ce vom fi în relativul „mâine”
La preluarea chipurilor din oglinzi ridate?

Castelul nostru de nisip, vagi ruine
În calea altor naufragiaţi, călcate;
Va fi să fim… prin moarte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s