Suferinţă şi mântuire în romanul „MAITREYI”

Prof. Dr. Const. MIU

În romanul Maitreyi, cei doi tineri – Allan şi Maitreyi – ajung să bea din cupa plăcerilor spirituale şi carnale, dar şi cea plină cu venin, din momentul când iubirea lor ascunsă e dată pe faţă de geloasa şi inconştienta Chabu.Să ne amintim că din clipa fatală a deconspirării iubirii lor, care atrage după sine interdicţia venită din partea inginerului Sen (tatăl Maitreyi-ei) ca Allan s-o mai vadă pe fată, cerându-i-se chiar să părăsească locuinţa protectorului său, fiecare din cei doi parteneri va trece prin chinurile suferinţei.Tânăra bengaleză va încălca interdicţiile severului tată şi, în disperarea ei de a nu-l mai putea revedea pe alesul inimii, se va abandona în braţele unui insignifiant vânzător de fructe. Oricine îşi poate pune întrebarea firească dacă prin gestul său Maitreyi a trădat iubirea pentru Allan? Numai cine ia misterul feminin a la legere ar putea crede aşa ceva! De ce? Pentru că în ambiţia ei, frumoasa bengaleză, prin acest gest, s-a rupt total de familie, după ce mai întâi trecuse cu bună ştiinţă peste preceptele religioase.Jurământul făcut în zona lacurilor a fost el încălcat? Nicidecum! Prin acel jurământ, Maitreyi îşi recapătă libertatea sufletului. Alegerea o face ea şi, conştientă de acest fapt, declară că răul care s-ar putea să le dea târcoale îl va lua asupra sa: „- Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan (…) Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi; căci mi–e drag cu voia mea şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră–mi, căci eu l–am ales.” (s.n.).Allan va avea parte de o retragere aureliană, în munţii Himalaya, sperând ca fiind departe de Maitreyi, să nu-i mai pricinuiască vreun rău. Îşi propune chiar să o uite, dar în acea singurătate – singura lui mângâiere – „Atât de mult trăiam cu povestea aceasta minunată, încât orice chemare din afară mă înspăimânta, aproape mă făcea să sufăr fizic.”Prin suferinţele îndurate, cei doi realizează cât de dureroasă este această despărţire impusă şi cât de mult s-au iubit.

Şi Allan va recurge la un gest asemănător cu cel al Maitreyi-ei (legătura cu Jenia), dar nici gestul lui nu poate fi considerat o trădare: „La Maitreyi m-am gândit îmbrăţişând acel trup bălan şi robust de evreică finlandeză; pe Maitreyi o căutam în sărutare, de ea voiam să mă dezbăr, pe ea voiam s-o uit (…) Voiam s-o uit cu adevărat sau voiam să-mi dovedesc că numai pe ea am iubit-o şi că orice altă dragoste ar fi zadarnică?”

Să spunem răspicat: nici unul din cei doi nu a trădat sufletul celuilalt, când şi-au dat trupul altora! Gestul acesta e o formă specială de mântuire, dar nu în accepţia dogmei creştine. Libertatea sufletului ei o obţin prin altul, spre sine. Paradoxal, tocmai printr-un asemenea gest (prin care la început ar fi avut valoare curativă: uitarea), Allan şi Maitreyi îşi regăsesc sinele, mântuindu-se de suferinţă.