Violeta OLTEANU
Se părea că timpul se năştea din nou…
Din pântecul unui timp îmbătrânit
Ce-şi aştepta sorocul în ceasul-cavou
La clipele-i dulci şi orele grele gândind
Clepsidra şi-o întoarce alene
Şi numără nisipul rămas,
Căci timpu-i bătrân şi nu mai e vreme
Şi tâmpla o ţine lipită de ceas.
Iar timpul se naşte cu-un urlet de fiară
Ce umple încăperea tăcutului ceas
Cadranul se sparge şi creşte o gheară
Iar clipa-nrămată de acum prinde glas.
METAMORFOZE 