Iubiri paralele în “Nuntă în cer”

de Prof. Dr. Const. MIU

Nuntă în cer este un roman erotic, cu implicaţii filosofice, având ca temă nu atât „imposibilitatea comunicării în viaţa

cuplului, cât nepotrivirea de destin în planul existenţei comune.” (Eugen Simion).

În cartea sa Mircea Eliade, spirit al amplitudinii  (Editura Demiurg, 1995), referindu-se la cele două poveşti de dragoste, criticul Eugen Simion opina: „Faptul inedit sugerat în finalul naraţiunii este că amândoi bărbaţii iubiseră, în momente diferite, aceeaşi femeie.”

În roman, sunt unele coincidenţe  care ar putea să ne conducă spre o atare interpretare:

1. Fiecare partener – Andrei Mavrodin şi Radu Hasnaş – este obsedat din primul moment de mâna palidă a Ilenei, respectiv, a Lenei. Numai că una nu are inel (Ileana), cealaltă (Lena) are unul cu piatră albastră.

2. Atât Ileana, cât şi Lena îşi avertizează iubiţii cu aceleaşi cuvinte, într-un moment hotărâtor pentru evoluţia cuplului. „Gândeşte-te bine ce faci, gândeşte-te bine…” îi spune Ileana lui Andrei, când acesta declară că nu se mai poate ascunde, o doreşte ca femeie. Imediat ce Radu îi face cunoscut Lenei că ar vrea să fie soţia lui, aceasta îl somează: „Gândeşte-te bine ce faci.”

3. Cele două femei au un suflet impenetrabil, cu fluxuri şi refluxuri. Nu de puţine ori, Andrei se va plânge de tăcerile Ilenei, iar Radu va fi iritat de apatia Lenei.

Ambele mărturisesc partenerilor că le-a fost teamă de o asemenea iubire devoratoare, având parcă presentimentul eşecului.

Confesiunea Ilenei are la bază un paradox: „Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit.”(s.n.).

Lena dă acestei confesiuni (bazate pe acelaşi paradox) accente dramatice: „Am luptat destul [e vorba, desigur, de lupta dintre pasiune şi raţiune – n.n.] (…) m-am apărat, am fugit de tine…  Mi-era frică (…)            Mi-era teamă de tine, fugeam, şi totuşi nu voiam să te pierd.”(s.n.).

         4. Multă vreme, cei doi bărbaţi sunt intrigaţi că nu ştiu aproape nimic despre viaţa partenerelor dinainte de formarea cuplului. Şi una şi cealaltă declară tranşant: „…n-am nici un fel de trecut”. Doar Ileana îşi dezvăluie, la un moment dat, taina sufletului: „…vreau să-ţi spun că eu de-abia m-am vindecat de o mare, unică dragoste (…) mi-ar fi foarte greu să mai iubesc vreodată, dacă nu de-a dreptul imposibil.” Şi totuşi, ea se va angaja într-o iubire până la uitarea de sine.

E locul să spunem aici că dacă ar fi fost într-adevăr vorba de aceeaşi femeie, după experienţa avută (marea, unica dragoste), Ileana i-ar fi rămas fidelă. O femeie iubeşte cu adevărat sincer şi total o singură dată în viaţă. Total şi sincer îl va iubi şi Lena pe Radu…

         5. Cele două femei tăinuiesc un amănunt din viaţa lor: au avut un frate vitreg. Amănuntul acesta nu are importanţă în desfăşurarea poveştilor de dragoste, dar autorul l-a strecurat – credem – spre a crea impresia că ar fi vorba de o  singură femeie.

         6. Pasul spre ruptura cuplului îl face femeia, fiecare lăsând câte o misivă justificativă: Ileana pentru că Andrei nu voia să aibă împreună un copil (bărbatului, de profesie scriitor, îi era imposibil să aducă pe acelaşi plan actul creaţiei cu cel al trăirii prin iubire); Lena pentru că refuză a avea un copil cu Radu. Într-o întrevedere, de după destrămarea cuplului, Lena îşi va nuanţa refuzul: „Nădăjduiam mereu că măcar lucrul ăsta [de a avea împreună un copil – n.n.] nu-l vom face la întâmplare.”

E locul să spunem că dorinţa unui don Juan (cum este Radu Hasnaş, căruia îi place viaţa mondenă – „Se schimbase şi ea [Lena – n.n.], destul, după nuntă (…) nu putea deveni mondenă, nu-i plăcea să iasă în fiecare seară, cum o sileam eu.”) pare puţin verosimilă. Cu atât mai mult, motivaţia sa faţă de avocat e ridicolă: „Iar pentru mine, lucrul acesta e o datorie sacră.”

Mai plauzibilă este justificarea lui Andrei, care la dorinţa Ilenei de a avea un copil, îi explică acesteia: „Noi ne-am cunoscut numai în dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fără fruct (…) Mai târziu, când vom vedea că nu mai putem rămâne în cer, atunci…”

         7. După plecarea partenerelor, atât Andrei, cât şi Radu îşi caută aleasa inimii. Singurătatea e de-a dreptul cutremurătoare pentru fiecare bărbat: „Primele nopţi au fost înspăimântătoare, singur (…) Aproape că-mi era frică să vin acasă noaptea, să văd patul nostru gol” – îi va spune Andrei lui Radu. Acesta din urmă va fi el chinuit de acelaşi demon: „N-am mai putut suporta singurătatea mea deznădăjduită şi, la începutul verii, m-am întors în Bucureşti.”

         8. Cei doi nu numai că sunt marcaţi sufleteşte de sentimentul singurătăţii, dar se simt bătrâni, moartea erosului însemnând alunecare spre îmbătrânire: „Mă închipui câteodată bătrân, singur, printre cărţile mele, singur pe aceeaşi masă, aşa cum, atâtea nopţi de-a rândul m-a zărit Ileana.”(s.n.). Pentru Radu, singurătatea şi dorul de Lena îi dau impresia îmbătrânirii: „M-am trezit de data aceasta cu adevărat îmbătrânit şi dorul meu de Lena crescuse iarăşi…”

          Având în vedere cele spuse până aici, credem că cele două poveşti de dragoste din romanul Nuntă în cer  sunt asemănătoare celei din romanul Adam şi Eva  al lui Rebreanu, unde autorul se foloseşte de metepsihoză, spre a relata idila dintre Toma Novac şi angelica Ileana (dar şi celelalte şase vieţi anterioare ale protagonistului). În cazul romanului Nuntă în cer, metempsihoza e grefată pe mitul androginului, spre a se comunica astfel ideea fundamentală: bărbatul şi femeia se caută necontenit, spre a reface cuplul primordial, a cărui nuntă  a fost una  în cer.

About these ads

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s